Am admirat multe proiecte fotografice dedicate slăbirii, însă cel prezentat recent de către fotograful canadian Blake Morrow întrece toate așteptările. Artistul a trebuit să aștepte cam doi ani pentru a-și duce la bun sfârșit ideea proiectului. În colecția de fotografii de mai jos veți vedea una și aceeași femeie, înainte și după ce a slăbit aproape 70 de kilograme!

Atunci când Beth Beard a decis să slăbească cu 68 de kilograme, a decis să imortalizeze efectul în cadrul unui o proiect foto de excepție. A apelat atunci la un prieten apropiat, care s-a dovedit a fi fotograful canadian Blake Morrow. Împreună cu acesta, a ales să realizeze o listă de fotografii în care să arate cum arăta până la slăbire și după.

Femeia și-a anunțat fotograful că avea să-și realizeze, în scurt timp, o operație de micșorare a stomacului, așa că prima serie de fotografii a fost realizată instantaneu. Timp de doi ani după operație, însă, Beth  a reușit să slăbească cu tocmai 70 de kilograme, astfel că a venit rândul și pentru a doua rundă de poze.

Fotograful care a realizat colecția de imagini recunoaște că a utilizat și Photoshop-ul pentru a reuni imaginea femeii înainte și după, însă acesta asigură publicul că nu a intervenit cu nicio schimbare la nivelul formelor prietenei sale.

Seria de fotografii a fost intitulată „The Beth Project” și vine să inspire toate femeile care și-au propus să slăbească odată și pentru totdeauna!

Foto: blakemorrow.ca

Distribuie articolul: