Interpretul Fuego din România a susținut în această seară un concert la Chișinău la Palatul Național. În timpul prestației sale, însă, lumina s-a stins, astfel, cântărețul s-a pomenit în beznă și fără microfon funcțional. Vedeți cum s-a descurcat artistul, în așa fel încât nimeni din cei prezenți nu a părăsit sala. La sala Palatului Național din Chișinău, în timpul prestației artistului român, Fuego, s-a produs o pană de curent. Fuego s-a pomenit în beznă și fără microfon funcțional, însă, nu s-a pierdut cu firea, informează Jurnal.md.

Deși, cântărețul român a declarat că, este pentru prima dată când s-a pomenit într-o asemenea situație, a găsit repede o soluție. Fuego a început să vorbească cu cei din sală, după care a fredonat „Ș-așa-mi vine câteodată”, iar spectatorii cântau împreună cu artistul. De asemenea, acestuia i-au sărit în ajutor artiștii moldoveni prezenți în sală: unul dintre membrii ProBachus și frații Advahov. Aceștia din urmă l-au acompaniat pe Fuego, folosind acordeoane și o vioară.

Preț de jumătate de oră, cât lumina a fost deconectată, nimeni din spectatori nu a părăsit sala.

Datorită acestui incident, spectatorii au fost mai aproape de Fuego ca niciodată. Pe lângă faptul ca aceștia i-au admirat vocea lui Fuego în beznă, au mai avut parte și de o improvizație comună a artistului de peste Prut cu a celor din Chișinău.

Distribuie articolul: