Cristina Marian este originară din Chișinău şi absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, facultatea de drept (filiera anglofonă). Timp de patru ani, a activat în calitate de coordonatoare a departamentului Drepturile Omului la Centrul Național al Romilor din Chișinău, iar în anul 2013 a absolvit programul de masterat în drepturile omului la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta, Ungaria. În prezent, ea este fellow la Fundaţia pentru o Societate Deschisă, în cadrul „Programului de Iniţiative pentru Romi” din Budapesta, Ungaria.

„Când eram studentă la facultatea de Drept, în timpul stagiului de practică desfăşurat în cadrul Procuraturii, o anumită situație m-a făcut să-mi schimb decizia de a deveni avocat sau magistrat în Moldova. Astfel, în acea perioadă, am asistat la câteva şedinţe de judecată, întrun caz în care erau implicaţi câţiva minori. Am lipsit de la ultima şedinţa când s-a pronunţat sentinţa, astfel că l-am întrebat pe procuror care a fost decizia instanţei şi anume cărei părţi implicate în litigiu i-a fost dat câştig de cauză. Am primit un răspuns clar şi sarcastic în acelaşi timp: “Cum adică care, normal că cel care a plătit mai mult”. Acest fapt m-a pus serios pe gânduri, deoarece ambele părți la proces erau minori. Ulterior, acest caz m-a și motivat să activez în domeniul drepturilor omului. Cred că această întâmplare nu este o excepție, din păcate, ci mai degrabă o practică în justiţia din Moldova.

Coruperea judecătorilor, a procurorilor și chiar a avocaților reflectă la ce nivel de injustiție suntem. Adevărata reformă a justiției nu începe din oficiul Ministerului Justiției, dar chiar de pe băncile școlii, a facultății de drept. Viitorii înfăptuitori ai justiției deprind să corupă încă  din studenţie când mituiesc profesorii, cumpără notele de la examen, iar ulterior acceptă ca şi normalitate acest fenomen “bolnav” de care este afectată societatea moldovenească. Consider că practica de corupere în sistemul judecătoresc este legată inclusiv de traficul de influență. Faptul denotă că în Moldova independența justiției nu este asigurată, iar aceasta este esențială pentru integritatea, credibilitatea instanțelor, dar și a statului de drept.

Comparând sistemul judecătoresc din Moldova cu cel din alte țări democratice, este important de menționat că lipsa presiunii din partea guvernului și a politicului asupra acestuia, asigură separarea puterii in stat. Ţările europene care înregistrează succese în domeniul justiției și pot servi drept exemplu pentru Moldova, sunt, în opinia mea, Olanda, Danemarca, Suedia și Finlanda. Acestea au reușit să câștige încrederea cetățenilor în justiție prin asigurarea transparenței şi calității în procesele de judecată. La baza sistemului judecătoresc din aceste ţări sunt: lipsa comenzilor politice, a corupției, asigurarea unui sistem de guvernare deschis, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, asigurarea securităţii cetăţenilor, executarea legilor etc. Un lucru la fel de important sunt consultările permanente cu cetăţenii pe diferite subiecte importante pentru ei.

În Moldova, vom putea vorbi despre un sistem judiciar eficient, corect, în care sunt respectate drepturile omului, doar atunci când politicul nu va mai controla şi influența justiția.”

Lilia Zaharia

Foto din arhiva personală

P

Distribuie articolul: