Pentru Ludmila Racoviță, florile sunt hrana sufletului. Admiră frumosul din jurul său și are o pasiune specială lucrul manual. Născută în Andrușul de Sus, raionul Cahul, Ludmila Racoviță este stabilită de 5 ani în Germania, acolo unde și-a descoperit iscusința de a crea flori din hârtie.

Ludmila are 34 de ani, o familie frumoasă cu doi copii și este pasionată de lucrul manual, mai cu seamă de „creșterea” florilor din hârtie, realizând buchete de toată frumusețea.

Dacă acum este mămică cu acte în regulă, atunci în trecut, după ce a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, USM, a activat în calitate de profesoară timp de 4 ani, în cadrul liceului teoretic „Ioan-Vodă” din orașul Cahul. Aflați cum și-a descoperit pasiunea pentru crearea florilor din hârtie și de unde găsește motivație.

„Rolul de a fi mamă este pe cât de frumos pe atât de responsabil și dificil uneori, aș spune eu. Se întâmpla că aveam nevoie de momente de relaxare, de aici a aparut ideea de a face ceva, de a folosi timpul util și frumos, dar și de a mă reîncărca cu forțe noi.

De ceva ani suntem peste hotare, aici am decis sa încerc primele mele flori din hârtie floristică creponată. După mai multe încercări și experimente mi-a reușit, am continuat și astfel timp de 3 ani deja creez și mă bucur enorm de ceea ce îmi reușește”, povestește meșterița.

Mai întâi s-a bucurat singură de lucrările sale, ca mai apoi să apară clienții îndrăgostiți de frumos

„Începutul nu este greu când este motivare și dorința de a crea este mare. Familia m-a încurajat mereu, soțul în special. Deseori mă ajută în procurarea materialelor cu care lucrez. Inițial adunasem câteva lucrări, dar îmi plăcea la nebunie să le admir eu, să mă bucur eu de ele, pe alocuri să fiu critică, poate. Apoi, peste o vreme au început postările pe rețelele sociale. Aici a fost surpriză mare pentru prieteni, pentru foștii colegi de serviciu”, dezvăluie Ludmila.

„În Germania, lucrul manual este perceput altfel decât la noi în țară”

„Din păcate nu toți înțeleg și apreciază lucrul handmade. Ideea inițială chiar nu a fost pentru a avea profit din lucrări. Îmi place să creez ceea ce simt, într-o zi aleg mov, în altă zi vreau roșu. Deci, a crea este o stare!

Prima alegere a fost a unei doamne care și-a dorit să aibă o compoziție de trandafiri la birou. Pentru mine a fost un moment deosebit de plăcut.

Din fericire, nu întâmpin greutăți în ceea ce fac. Creativitate și răbdare, muncă, dedicație și pasiune – de aceste lucruri am nevoie atunci când realizez florile.

Îmi place să fiu unică – nu îmi place să mă asemăn unei „mașini de copiat”. Rareori când fac ceva la fel, 2- 3 compoziții, doar dacă este nevoie. Așa simt eu, așa mă prezint, prin stilul meu de a crea”, explică moldoveanca.

„Fiecare are ceva de spus și o face prin ceea ce lasă în urma sa”

„Încă nu pot numi ceea ce fac, afacere, dar sunt extrem de bucuroasă să primesc aprecierea celor din jur, a celor care îmi admiră munca și lucrul handmade. Este o motivare să continui, să merg înainte.

Sunt mândră și mă bucur enorm când cineva apelează la mine, pentru a face pe altcineva să zâmbească prin intermediul compozițiilor de flori. Sunt gata oricând să ajut sau să încerc să creez ceva special pentru fiecare în parte, pentru că iubesc ceea ce fac”, încheie Ludmila.

 


*Urmărește canalul nostru de Telegram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de  Viber – Revista #EAmd Join Revista #EAmd 

WhatsApp – Revista EA

Vezi și: „E frumos să fii în combinație”. Veronica Croitoru creează ținute mamă-fiu și le poartă cu drag împreună cu băiețelul său (Foto)