Nouă băieţi şi zece fete au participat, ieri, la Wine Speed Dating organizat de George II în parteneriat cu Pentruea.md. Unii au spus că au legat prietenii noi, iar alţii speră ca aceste prietenii să ducă la relaţii de durată. Întâlnirea nu s-a lăsat fără surprize. Chiar la întâlnire s-au înscris zece băieți, unul s-a răzgândit în ultimul moment, aşa că, precum arată și statistica gender din Moldova, unde sunt mai multe femei decât bărbaţi şi la Dating numărul bărbaților a fost mai mic. Creativitatea organizatorilor a făcut însă în fel şi chip ca nimeni să nu să se plictisească.

Şedinţa a fost deschisă de gazda evenimentului, Sergiu Găluşcă, iar puterea de a face cunoştinţă cu persoane noi le-a fost inspirată de psihologul Daniela Terzi-Barbăroşie.

Puşi serios pe treabă, tinerii, cu vârsta cuprinsă între 23-31 de ani, au avut la dispoziţie câte 5 minute ca să facă cunoştinţă şi să decidă împreună cu cine şi-ar dori să formeze un cuplu.

Ion ne-a spus că aceasta este o modalitate foarte interesantă să-şi găsească sufletul pereche: „În cazul în care chiar nu ţi-l găseşti, discuţi, vezi oameni noi, comunici până la urmă, devii mai sociabil, consider că nu am pierdut timpul în zadar”.

Veronica, tânăra din faţa lui Ion, care tocmai făcea cunoştinţă cu el, ne-a spus că de fapt prezenţa ei la eveniment se datorează unei prietene, care i-a făcut o surpriză şi a adus-o fără să ştie la întâlnire: „Ea mi-a spus adresa, am venit, m-am aşezat la masă şi ea mi-a spus că pleacă. Doar mi-a explicat despre ce merge vorba, ca este o serie de întâlniri. Oricum îmi pare ok, deşi încă încerc să-mi revin din şoc” ne-a spus zâmbind Veronica.

Mai mulţi din tinerii participanţi au îndrăgit ideea întâlnirilor la un pahar de vin bun, fourchette şi o persoană interesantă să te asculte. „Când te duci într-o cafenea cu prietenii, nu ai posibilitatea să comunici decât cu ei, dar nu faci cunoştinţă cu alte persoane. Dar aici eşti pus în situaţia s-o faci. Eu am mai fost la astfel de întâlniri, dar atmosfera de astăzi mi-a plăcut mai tare, poate fiindcă este altfel organizat” ne spune Aliona, care speră să-şi facă cel puţin zece prieteni în urma acestui eveniment.

La întrebarea dacă şi-au găsit sufletul pereche, tinerii ne-au spus că le-au plăcut câteva fete şi acum urmează să se mai întâlnească în oraş, pentru mai multe ore de discuţii.

Surpriza serii a fost astrologul Paula Eller, cea care scrie la revista Pentruea.md despre ce spun astrele. La solicitarea tinerilor ea a făcut fiecărui din cei 19 participanţi harta natală şi le-a spus punctele forte dar şi slabe când vine vorba să lege o relaţie de durată.

Deşi era preconizat ca la ora 21.00 seara întâlnirilor să ia sfârșit, unul din participanţi a hotărât să-şi demonstreze talentul şi a interpretat câteva piese la vioară, cu care a venit la eveniment. Discuţiile la un pahar de vin au durat până aproape de miezul nopții. 

Cei care vor forma un cuplu în urma Wine Speed Dating-ului de ieri, vor beneficia de o seara romantică oferită de Restaurantul George II.

În perioada următoare fiţi cu ochii pe noi, fiindcă vom mai organiza astfel de întâlniri, inclusiv pentru persoanele cu vârste cuprinse între 28-45 de ani şi 40-65 de ani.

Baftă şi dragoste.

Distribuie articolul: