Un concert cu sala plină, cu o atmosferă deosebită, cu mâini în aer și fani care care fredonau absolut fiecare piesă – ce-și putea dori mai mult Smiley?! Artistul a fost primit deosebit de călduros la Chișinău și a reușit să creeze o stare unică, momente excepționale cu publicul, multă energie și un show de lumini absolut unic.

În deschiderea concertului au cântat băieții din trupa 7Klase, despre care Smiley a declarat: „I-am ales pe ei pentru că îmi plac la nebunie. I-am remarcat încă de la „Românii au Talent” și cred că dacă se țin de muncit vor face o treabă foarte bună în continuare”, a spus interpretul după spectacol.

În scenă artistul a adus cele mai noi hituri ale sale, dar și piese foarte cunoscute care au deja câțiva ani vechime. Prestația live a fost susținută de momente de recital înregistrare, difuzate pe ecranele imense din scenă, cu mesaje motivaționale din partea artistului, dar și a colegilor săi de breaslă din România.

„Mă scuzați, deranjez”, și-a început artistul prestația din scena Palatului Național, iar emoțiile și comunicarea directă cu spectatorii a continuat pe tot parcursul serii. Smiley a oferit și un omagiu moldovenilor, aducând în scenă drapelul țării noastre, în cel mai fulminant moment al serii, la piesa care a dat titlu și concertului „Aprinde Scânteia”.

Vezi cum i-a venit interpretului inspirația de pentru „Aprinde Scânteia” chiar la Chișinău.