În concerte și la petreceri private, fiind foarte sociabilă, vorbăreață, dezinvoltă, dar și înaltă mulți au confundat-o cu ruda fie a Anișoarei Puică, interpreta de muzică ușoară, fie a Zinaidei Julea, artistă de muzică populară. Tatiana Heghea nu se supără. Din contra, declară că este încântată de faptul că lumea crede că este fiica ori sora unor oameni talentați și cu care ar avea multe afinități.

Într-un interviu acordat pentru Lili Lozan, Tatiana Heghea și-a amintit de copilărie, de începuturile carierei sale, a povestit despre debutul din scenă și de ce când era mică nu a mers la grădiniță.

„Cea mai mare alinare și energie o regăsesc oricum în familie. Dorința de retragere singură e o iluzie de moment. Simt că am foarte multe să spun, să cânt, să arăt lumii și „ăsta e drive-ul meu”. Încerc să le dau timp copiilor, și până la copii eram sensibilă, acum de când sunt mamă sunt și mai emotivă și plâng la fiecare moment cu părinții la evenimente private”, spune artista.

Mi se spune deseori în privat că la evenimente sunt mult mai emotivă, mult mai naturală decât la TV. Nu sunt un om de neatins, o vedetă – eu sunt comună și deschisă pentru toată lumea. Nu trebuie să judecăm artistul care cântă la nunți și cumetrii – acolo se perpetuează tradițiile și e păcat să le neglijăm. A cânta la un eveniment privat e pe alocuri mai responsabil decât pe scenă, acolo ești ochi în ochi cu omul și nu ai voie să greșești, nu ai voie să joci – nu toți artiștii pot lucra la evenimente private, nu rezistă. E nevoie de o mare dragoste de oameni ca să poți rezista și să cânți și să prezinți toată seara”, mai recunoaște Tatiana Heghea.

Cine o ajută cu cei mici, cum este Tatiana Heghea acasă ori pe scenă și de unde vine independența pe care o are artista, aflați din interviu.