Holograf te cheamă din nou să iubești. A lansat un nou single, primăvăratic și romantic. „Dă-mi iubirea ta” are acum un videoclip plin de pasiune și dans. Doi tineri se înlănțuie în dans, se ceartă, apoi se împacă.

Melodia combină solo-uri de chitară cu vocea răsunătoare a lui Dan Bittman şi vocalize ale membrilor Holograf. Cu un refren catchy şi un beat de R&B/pop, piesa combină elemente din baladele Holograf cu sample-uri moderne. „Dă-mi iubirea ta” este regizat de către Dan Petcan, care a colaborat cu artişti precun Andra, Alb/Negru, Bere Gratis sau Sarmalele Reci. A regizat şi seriale TV, precum „Gogomanii” de pe Antena 1 sau „Varză TV” de pe Kanal D. Dansatorii din clip sunt Raluca Dura şi Mircea Vlad, exprimând în mişcări de dans o poveste de dragoste pasională. Lansarea clipului a coincis cu „Vedere la Costinești”, un concer organizat la Sala Palatului, în Bucureşti. Conceptul evenimentului este de revenire în perioada vacanţelor la mare, în perioada fericită şi liberă a celor 5 membri Holograf. Aceştia îşi amintesc de cântări la chitară pe plajă şi momente speciale la lumina focului de tabără, care au inspirat o sumedenie de melodii apoi.

Sursa: infomusic.ro

 

Distribuie articolul: