Parcă mai ieri auzeam despre faptul că Giulia Anghelescu și soțul său, realizatorul TV Vlad Huidu, au mers în fața altarului pentru a-și jura dragoste veșnică. Ieri, s-au împlinit deja 3 ani de la fericitul eveniment. Cu această ocazie, Giulia a scos din arhivă una dintre cele mai frumoase fotografii realizate în ziua nunții sale.

„Și au trecut 3 ani frumoși de atunci. Îți mulțumesc pentru fiecare clipă, fiecare moment, fiecare zâmbet”, comunica Giulia Anghelescu, într-un mesaj făcut public ieri, pe pagina sa de pe o rețea socială. În cea mai importantă zi din viața ei, Giulia a purtat o rochie lucrată manual, cu trenă de 3 metri și a fost dusă în fața altarului de către tatăl său.

11665690_10155823333300608_4128203450949358771_n

Cântăreața s-a căsătorit cu Vlad Huidu în 2012, după o relație de 5 ani. Atunci, însă, cuplul nu a organizat doar nunta, ci și botezul fetiței lor, Sabina Antonia, care se născuse deja.

Anul acesta, Giulia și Vlad și-au reînnoit jurămintele de iubire, schimbând din nou câte un inel și spunându-și „DA” pentru a doua oară: „I-am spus din nou „Da!” tatălui copiilor mei. Ne-am reînnoit jurămintele cu noile verighete Infinity by Malvensky! În fiecare zi mă îndrăgostesc de tine, Vlad Huidu”, spunea cântăreața, atunci.

Tot anul acesta, Giulia Anghelescu a mai adus pe lume un fiu, pe care l-a numit Eduard Mikael. Nici n-a apucat bine să nască a doua oară, că a și slăbit peste 13 kilograme.

11709494_10155808761030608_1098041079375654984_n

Foto: Facebook, libertatea.ro

Distribuie articolul: