Ai devenit părinte? Felicitări! Vei face foarte multe pentru prima dată, iar fiecare reacție și minut din viața bebelușului tău în prima lună de viață o să te uimească. Important e să nu te sperie, să nu te ia prin surprindere și să fii pregătit pentru orice surpriză. Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoască și abilități pe care trebuie să le dobândească părinții unui nou-născut, aflăm de la Ana Nagîț, medic neonatolog la Spitalul Internațional Medpark.

Îngrijirea copilului – sarcina ambilor părinți

„Este foarte important, mai ales pentru părinții care au primul copil, să afle cât mai multe detalii despre tot ce se va întâmpla cu bebelușul lor în perioada imediat următoare. Externarea din maternitate poate avea loc chiar și peste 24 de ore de la naștere, pentru a aduce copilul cât mai repede în mediul familiei și al casei. De aceea, însușirea activităților de îngrijire a nou-născutului sunt începute din primele momente de viață. Acest proces ajută la stabilirea unei legături afective între părinţi şi copil, oferind multe posibilităţi de contact direct. Bebelușii sunt mai sensibili la agresiunea factorilor de mediu, iar mama, prin grija ei zilnică, îi ajută să se dezvolte sănătos. Însă îngrijirea sugarului nu trebuie să-l lase pasiv pe tată. Îngrijirea bebeluşului nu este privilegiul exclusiv al mamei, iar prezenţa tatălui este la fel de importantă.”

Alăptarea, pe primul loc!

„Până la momentul externarii este important ca tânăra mămică să poată pune corect copilul la sân. Neonatologul și personalul medical sunt mereu la dispoziția mămicilor pentru a le explica și a le răspunde la întrebări despre acest proces. Alăptarea prezintă un număr mare de avantaje: nutritive, legate de sănătate, imunitate şi dezvoltare, psihologice, sociale şi economice.”

Igiena zilnică a bebelușului

„Orificiile naturale trebuie curăţate şi îngrijite cu atenţie. Evitaţi curăţarea în adâncime a urechilor şi nasului, cu beţişoare de vată. Ceara din urechi are rol de protecţie şi antiseptic. Ştergeţi şi curăţaţi curburile urechii şi în spatele acestora, astfel încât să nu rămână umede. Curăţaţi năsucul cu soluție fiziologică și bucăţi mici de vată, în fiecare nară separat, nu prea adânc, cu delicateţe, pentru o respiraţie liberă. Ochişorii trebuie curăţaţi cu vată şi apă fiartă, călduţă. Fiecare ochi va fi spălat de la tâmple spre nas şi cu tifoane separate, pentru a evita transmiterea infecţiilor de la un ochi la altul. Nu uitați de băiță și de igiena intimă, atât la băieței, cât și la fetițe. Mulţi bebeluşi sunt îndrăgostiţi de apă. Ei se calmează, se relaxează şi le place să se joace în apă, întrucât le aminteşte de viaţa din uterul mamei. Nu uitaţi să vă spălaţi pe mâini înainte de a atinge bebeluşul, dar și după schimbarea scutecului.”

Ce facem cu cordonul?

„Esențial în îngrijirea cordonului ombilical este menținerea lui uscat și curat. Toaleta cordonului ombilical se face la necesitate sau în fiecare zi, folosind soluții antiseptice și lăsând cordonul  liber la aer, fără pansament, pentru a se usca și detașa mai repede. După aceasta continuați prelucrarea cu soluție antiseptică, până la cicatrizarea completă. Evitați soluțiile antiseptice cu iod (de tip Betadine), este contraindicat sugarilor.”

Semne bune și nu prea

„Părinții trebuie să fie informați despre toate semnele normale în prima lună pentru un bebeluș, despre semnele care trebuie să-i alarmeze și despre momentele când e cazul să apeleze la un medic sau chiar la urgențe. Discutăm tot ce este relevant pentru dezvoltarea bebelușului: temperatură, plânset, scaun lichid, iritații de piele și multe altele. Ne luăm timp să le comunicăm despre toate, de la dormit la schimbarea de scutec și chiar le arătăm totul când sunt la maternitate.”

În neonatologie nu e loc de rutină

„Ador copiii și mi-am dorit mereu să activez într-un domeniu dinamic. În această ramură a medicinei nu e loc de rutină – toți nou-născuții sunt diferiți și speciali. Dar fiecare bebeluș adus pe lume sănătos și într-o familie fericită, îți dă senzația că ai cea mai frumoasă meserie din lume.”

Mai multe informații despre neonatologul Ana Nagîț aflați aici: http://medpark.md/ro/noutate/cu-drag-pentru-bebelusi-echipa-de-neonatologi-medpark

P

Distribuie articolul: