Deja de 4 luni, Gheorghe Țopa a devenit bunic de băiat pentru a doua oară, iar de când nu l-am mai văzut pe scenă, a reușit să facă și o escapadă prin Statele Unite ale Americii, acolo unde a cântat pentru diasporă. Despre acestea, dar și alte detalii, artistul a mărturisit într-un interviu acordat la emisiunea Veranda.

Tudor, nepoțelul mai mic al cântărețului, a împlinit doi ani chiar zilele trecute. Vorbim despre nepotul de pe linia fiului mai mic – Gheorghe.

11892064_692394120928525_3800433113064180436_n

Acum patru luni, însă, și fiul mai mare al lui Gheorghe Țopa – Ghenadie, a devenit tătic. Micuțul pe care Gheorghe Țopa ardea de nerăbdare să-l cunoască, a fost numit Gabriel. Nora, fiul mai mare și cel mai mic nepoțel al cântărețului sunt stabiliți cu traiul la Montreal, Canada.

„Au încercat de toate, aveau și servicii în Moldova, dar așa s-a întâmplat. Ghenadie, când era sudent, era plecat în America pentru patru luni, după care a revenit și a plecat, în vacanță, în Irlanda. Cât a fost student, a încercat, în timpul vacanței, să muncească. Nurorii mele îi place muzica populară și mi-a cântat, chiar, „Musteața socrului meu” la ziua mea de naștere.

Când l-am luat pe Gabi în brațe la Montreal, m-am simțit mai tânăr, pentru că așa îți vezi roada. Eu mă bucur în primul rând pentru copiii mei. Părinții lui Gabi stau bine în Canada și și-au dorit foarte mult un copil. Totul s-a împlinit așa cum și-au pus ei în gând. În curând, vor reveni acasă pentru două luni și cred că vor face și o cumetrie. Îl vor boteza pe Gabi aici.

page

Am fost și în SUA pentru vreo 3 săptămâni și aveam spectacole doar în weekend. De luni și până vineri, însă, nu aveam ce face, chiar dacă am fost cazat într-un apartament-hotel de lux. Pentru că aveam mult timp liber, am zburat la Montreal, ca să-mi văd nepotul.

Haine nu mi-am cumpărat, pentru că așa cum mi le cos eu la comandă, nu le coase nimeni.

page

America e frumoasă și în primul rând curată. Gospodăriile nu au garduri și porți. Mi-a plăcut foarte mult. Mai fusesem acum un an, dar de data asta am fost la Florida, Chicago, New York. Zburam câte 6 ori pe zi, pentru a cânta. Mi-a plăcut că acolo este o generație de băieți de 30-35 de ani, angajați ca și șoferi de curse lungi. Toți așteaptă studentele noastre, pentru a se căsători cu ele. Cam generația asta vine la întâlnirile cu mine. Trăiesc bine acești băieți”, a mărturisit Gheorhe Țopa.

Sursa: Junal TV

Foto: captură video, arhiva personală

Distribuie articolul: