Laura Cosoi adoră să-și petreacă timpul în bucătărie gătind pentru cei dragi. Vedeta le-a împărtășit fanilor o rețetă delicioasă cu fructe de mare.

„Am hotărât să prepar o rețetă extrem de simplă, dar care are un gust desăvârșit. Nu spun eu asta ci toți prietenii care au testat creveții în unt cu ghimbir și coriandru”, scrie vedeta pe blogul său personal.

Ingrediente:

  • creveți cruzi sau prefierți aprox 5-6 buc de persoană (depinde și cam cât sunt de mari)
  • 1 legătură coriandru
  • 2 linguri unt
  • 4 linguri ghimbir ras
  • sare și piper
  • 2 lămâi
  • 2 fire lemongrass
  • 2 căței usturoi

Preparare:

Se fierb creveții. Separat într-o tigaie se pune untul la încins. Adăugă usturoiul tăiat în două, lemongrass-ul mărunțit, ghimbirul, sare ș piper. Apoi adaugă creveții și peste ei toarnă 1/2 pahar apă. Lasă 3 minute, adaugă coriandrul mărunțit și stoarce o lămâie.

În câteva minute creveții sunt gata. Dacă încerci rețeta să bei și un pahar de vin alb sec rece cu gândul la mine.

Poftă bună!

Sursa: lauracosoi.ro

Foto: Facebook.com

Vezi și: Desertul sezonului: mere umplute cu nuci, stafide servite cu sos de vanilie!