Să treci peste un divorț nu este deloc ușor. Angelina Jolie și Brad Pitt încearcă deja de ceva timp să treacă cu bine peste acestă etapă dificilă, însă se pare că problemele tot apar.

Reporterii au descoperit recent că Angelina dorește să îi ducă pe copii pe platourile de filmare ale noului film „Maleficent 2”, dar Brad ar vrea mai degrabă ca aceștia să râmănă acasă, în Los Angeles.

Cu toate că Angelina Jolie a fost zărită în această săptămână la Londra cu cel puțin doi dintre copiii săi, sursele declară că cele două celebrități nu au finalizat încă divorțul. Un apropiat al actriței declară că „cei doi încearcă să vadă cum vor face ca lucrurile să funcționeze, dar ea nu este fericită.” „Vrea să ia copii cu ea în timp ce filmează și este din ce în ce mai frustrată pe parcurs.” A mai declarat sursa.

Jolie a semnat actele de divorț în septembrie 2016. Cei doi actori încearcă acum să câștige custodia celor 6 copii a căror vârste sunt între 9 și 16 ani. Aceștia au mai călătorit în afara țării împreună cu mama lor la Toronto Film Festival în toamnă la premiera filmului: „First They Killed My Father”.

Nici Brad, nici Angelina nu au putut fi găsiți pentru a da declarații, însă o sursă a susținut că ambii continuă demersurile pentru custodie. Atât Brad, cât și Angelina și-au arătat în trecut preocuparea legată de copii lor și dorința de a le oferi tot ce este mai bun.

Distribuie articolul: