Nu e doar un moft să porți hainele partenerului. Studiile au arătat că acest lucru este benefic pentru sănătate. În acest fel se reduce stresul, sentimentul de singurătate și anxietatea.

Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu la care au participat 96 de cupluri, iar de fiecare dată când femeile au simţit mirosul cămăşii partenerului s-au simţit mult mai relaxate. Însă, atunci când au simţit mirosul unui străin, nivelul stresului a crescut instant. Partenerii au fost rugați să poarte un tricou timp de 24 de ore, care mai apoi a fost congelat pentru a reține mirosul. Oamenii de știință au măsurat nivelul de stres și de cortizol prin intermediul unor teste.

Femeile care poartă hainele partenerului se simt mai protejate și cercetătorii de la au venit cu explicația: nivelul cortizolului, hormonul stresului, scade, iar această metodă ar putea veni în ajutorul cuplurilor cu relaţii la distanţă.

Și de ce să nu o faci dacă, pe lângă faptul că te face să te simți mai bine, a devenit și o modă. Sacoul supradimensionat sau masculin este un obiect vestimentar pe care îl cumpărăm de ceva vreme. De ce să nu-l iei direct din şifonierul iubitului?

Sursa 

Distribuie articolul: