Ingrediente pentru 4 porţii.

1 kg carne de viţel fragedă

4-5 gutuie

10 cepe mici

10 boabe piper negru

2 frunze de dafin

100 gr unt

100 gr zahăr

300 ml vin alb sec (Sauvignon sau Pinot gris)

4 căţei de usturoi

o legătură pătrunjel sau coreandru verde

sare după gust

5-6 linguri de ulei

Mod de preparare:

Spălăm carnea, apoi o tăiem în cubulețe egale.
Încingem cazanul la foc mare. Când uleiul se înfierbântă, adăugăm carnea și o frigem pe porţii, în aşa fel ca să fie rumenă pe ambele părţi.
O scoatem pe un platou.

Cepele le curăţim, le spălăm, dacă sunt prea mari le tăiem în jumătate. Rumenim cepele întregi în ulei, în aceeași oală. Asigurați-vă că nu are mânere de plastic, pentru că mai târziu o vom pune în cuptor.

După ce s-a rumenit ceapa, adăugam carnea, frunzele de dafin, cei 4 căţei de usturoi, 10 boabe piper negru şi sarea.

Mai lăsăm 2-3 minute și adăugam 300 ml vin alb sec. De regulă, la carnea de vită se foloseşte vinul roşu sec, dar pentru că viţelul e mai fraged, se recomandă vinul alb sec. Dacă este necesar, completați cu puțină apă fierbinte, ca să avem destul lichid în care să se gătească carnea.
Amestecăm uşor totul şi lăsăm să se înăbuşe la foc încet circa 20 minute, apoi plasăm vasul cu carne în cuptorul încălzit la 180 C, până carnea devine moale (cam 30 minute, atât a fost la mine).

În timp ce carnea se prepară în rolă, pregătim gutuile. Tăiem gutuia în jumătate, scoatem cotorul, şi tăiem fiecare gutuie în felii nu prea mici.

carne si gutuie

Încălzim în tigaie untul şi adăugăm gutuile. Le lăsăm să se rumenească pe ambele părţi. Adăugăm la ele 100 gr zahăr și lăsăm să se caramelizeze ușor.

Le scoatem apoi de pe foc. Adăugăm gutuile la carnea din cuptor, dar nu amestecăm ca să nu să se fărâme crusta de caramel. Mai lăsăm carnea pentru 20 minute.
La urmă, presurăm de asupra puțin pătunjel tocat sau coreandru verde, după preferinţă. Poftă bună și o toamnă frumoasă!

Distribuie articolul: