Un cunoscut fotomodel de fitness din Columbia povestește pe o reţea de socializare despre viaţa trăită într-un abuz continuu şi despre cât de greu poate fi să te eliberezi dintr-o relaţie toxică. Tânăra a decis să facă public acest lucru pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenței domestice.

Într-o postare pe contul său de Instagram, Estefania Pereira, a scris despre abuzurile fizice și mentale pe care ea le-a suferit în relaţia cu partenerul ei, timp de 2 ani, de la vârsta de 24 de ani până la vârsta de 26 de ani.

Imaginile pe care le împărtășete tânăra arată tăieturi și vânătăi pe mâini și picioare, precum și urme pe piept.


În prezent, tânăra trăieşte și lucrează în Miami, se simte din nou sănătoasă şi liberă, astfel că a decis să îşi expună povestea pe reţelele de socializare, sfătuindu-i pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie să facă o schimbare în viaţa lor şi pentru a refuza vreodată să fie victima unor abuzuri. „Dacă m-aţi întreba cum a început totul, nu aș ști cum să răspund. Nici măcar nu observi, totul începe să crească, se termină cuvintele sau insultele şi abuzul fizic începe. Nu pot spune când a fost prima lovitură pentru că erau prea multe”, spune fotomodelul.

Dorind să-i ajute pe alții care ar putea fi în aceeași situație, Estefania a spus: „Pur și simplu nu există vreo vârstă corectă pentru a trăi o maltratare. Nu permiteți acest lucru, deoarece tot ceea ce este permis se repetă.”

Mai mult decât a spune povestea mea, am vrut să-mi deschid inima, știu că în fiecare zi există multe femei care trăiesc și din teamă rămân tăcute. Sper că această postare îi va ajuta să-și deschidă ochii. Viața este prea scurtă pentru a trăi nefericită.

Potrivit presei străine, modelul de fitness în vârstă de 27 de ani nu a oferit numele presupusului agresor și nu a spus exact când sau unde a avut loc abuzul raportat. De asemenea, nu este clar dacă a raportat acţiunile poliției.