În premieră, o echipă de cinci fotografi de la National Geographic Society vine în Moldova pentru a instrui tinerii în istorii vizuale și educație mediatică prin imagini.

Unul dintre fotografi, Matt Moyer, a avut o prezentare recent, în care a vorbit publicului larg despre experiența sa de fotojurnalist, dar și despre taberele fotografice care sunt organizate de National Geographic în întreaga lume. El a ținut să remarce importanța acestor tabere pentru dezvoltarea unui spirit de analiză critică, împărtășind experiența sa în arta fotografică și relevând modalitățile de educație prin istorii vizuale.

Fiind fotograf la National Geographic, Moyer a călătorit în întreaga lume surprinzând cele mai spectaculoase locuri, dar și civilizațiile de acolo. El este cunoscut pentru faptul că cercetează relațiile interumane pe care le expune în fotografiile sale, iar fiecare imortalizarea este însoțită de o poveste impunătoare.

,, Subiecții mei erau vecinii și comunitatea mea. De aici a și pornit totul. Fotografiam fermierii care aveau grjă de animale, de altfel, erau persoane pe care le vedeam zilnic și încercam să îi surprind în diverse ipostaze, după care realizam o poveste, una fotografică. Cel mai bun mod de a exploara lumea este de a o face cu un aparat de fotografiat” spune fotojurnalistul.

Matt a fotografiat mai multe povestiri pentru revista National Geographic și National Geographic Traveler, inclusiv povestea de pe munte Brandberg din Namibia, ce a fost publicată în numărul din decembrie 2016.

 

,, Muntele Brandberg, este muntele care arde. Pietrele sunt împrăștiate pe munte, sunt mult prea fiebinți pentru a le atinge. Este prea cald să vorbești.Tocmai ne culcăm pe spate, închidem ochii și ne ghemuim pe apă” este doar o mică secvență ce construiește întraga poveste.

De asemenea, el a relevat experiența sa de fotograf pe care a acumulat-o în Irac, acolo unde a plecat din propria inițiativă și fără suportul unei organizații. El a reușit să surprindă conflictul armat din acea perioadă, fiind un martor ocular al războiului, fotografii apreciate deplin de revista National Geographic. La inițiativa redactorului, Matt a alcătuit și o poveste pe măsura acestei imagini.

Vezi și: National Geographic: Salata Olivie, nelipsită pe masa de Crăciun a moldovenilor

Tinerilor amatori de fotografie el le-a sugerat: ,,Atunci când faci o fotografie, încearcă ca asta din start să fie una bună, fără retușări, e important ca aceasta să vorbească, să spune o istorie. În condițiile în care lumea devine tot mai vizuală, trebuie să știm cum să o arătăm prin imagine” zice Matt.

,, Această fotografie surpinde o adevărată poveste în spatele ei. A fost făcută în timpul atentatului asupra Turnurilor Gemene, iar acesta este un pompier îndurerat,soția lui se afla în interior în timpul accidentului. Am făcut câteva fotografii, apropriindu-mă mai mult de el, m-a rugat să nu-l mai fotografiez, a aflat că soția lui a murit, iar el nu a putut să o salveze. Mi-am cerut scuze și m-am retras frustrat. După câteva zile mă sună acest pompier și îmi spune că soția lui a supraviețuit,aceasta a ieșit din clădire înainte ca atentatul să aibă loc. Această poveste o voi ține minte toată viața” relatează Matt Moyer.

Matt Moyer a colaborat cu numeroase publicații internaționale, printre care The Guardian și New York Times. A realizat o serie de reportaje din cele mai periculoase locuri din lume.

Autor: Daniela Pascari, stagiară

Distribuie articolul: