Pe Daniela Roșca sau Danilusha, așa cum mai este numită, în cercul de prieteni, o cunosc multe suflete îndrăgostite din Moldova, dar și din alte colțuri ale lumii. Cocheta cu primele aparate de fotografiat încă de mică și nici măcar nu se gândea că va deveni o profesionistă, fiind și înmatriculată la studii în Olanda, la una dintre cele mai „feroce” universități din domeniul Artelor: Royal Academy of Arts. A călătorit, purtând camera în rucsac, prin zeci de țări și sute de provincii și orașe ale lumii, iar de când fotografiază, a învățat o lecție importantă despre femei: că sunt curajoase!

Daniela, mulți fotografi au luat în mâini aparatele de fotografiat cam din adolescență. Cum a început relația ta cu această artă?

Mulți fotografi pe care i-am cunoscut au început să fotografieze de când erau mici și în vogă încă era fotografia pe peliculă. Eu, însă, am descoperit un interes aparte față de fotografie în preajma anului 2004, direct digital. Primul ‘săponel’ a fost un aparat foto al familiei, pe care mama l-a cumpărat din Canada. Primele poze, însă, am început să le fac fiind la școală, în clasele 6-7, cele mai fotografiate fiind floricelele, cerul, picioarele. Pe atunci, participam și la primele concursuri foto la școală sau online și încercam să fotografiez tot ce îmi cădea sub ochi. Deja în clasele 9-10 am început să fotografiez primele fotografii la comandă – majoritatea fiind pentru fete drăguțe și deja în 2008 am fotografiat prima nuntă.

11265155_10206857712219113_3673875687615236341_n

A fost greu să pleci din Moldova? Unde te afli acum și care e activitatea ta de bază?

Pentru mine, a fost chiar foarte greu să mă obișnuiesc că nu mai stau în Chișinău și despărțirea nu a fost cea mai ușoară, deoarece mă simțeam foarte bine acasă și nu ardeam de dorință să plec, însă, din păcate, oportunitățile, la Chișinău, sunt diferite și am ales să fac ceea ce mi-am dorit permanent și anume studii la o universitate puternică în domeniul Artelor. În prezent, sunt în Haga, Olanda. Aici îmi continui studiile și universitatea pe care o fac este KABK, Royal Academy of Arts.

12122652_10207581412391165_5195575671759445029_n

Știm că fiecare fotograf vine cu un mesaj în această lume. Care e mesajul tău și al creațiilor tale?

Interesul meu, în fotografie, a fost și a ramas în oameni și istoriile/viața lor. Întodeauna am încercat să văd frumosul în fiecare și să încerc să îl redau.

11081293_10206432217622014_6488481003918867528_n

Povestește-ne despre cum ți-a deschis, pasiunea pentru fotografie, drumul către lumea mare. Câte țări ai vizitat și unde ai găsit cele mai mari surse de inspirație?

Pasiunea pentru lumea mare a venit de la părinții mei, care mi-au inspirat permanent dorința de a călători și a vedea lumea mare. Fotografia, însă, a fost mereu cu mine. Am călătorit în peste 30 de țări și deja câteva sute de orașe/sate diferite. Îmi vine greu să zic care a fost cea mai memorabilă sau unde am găsit cea mai mare sursă de inspirație, deoarece destinațiile sunt foarte diferite și fiecare este specială în felul său. La sigur o influență foarte mare, asupra mea, au avut Statele Unite, Islanda, Germania și Olanda, deoarece astea sunt țările unde am trăit perioade mai lungi. Însă am rămas foarte plăcut impresionată și de Maroc, Mexico și Rusia, chiar dacă am petrecut doar câteva săptămâni acolo.

10424985_10203916764817266_6140925577596840622_n

Chiar dacă ai făcut multe drumuri prin lume, mărturisește-ne spre ce destinație se îndreaptă visul tău. Unde visezi să ajungi și ce/ pe cine să imortalizezi în fotografii?

Sincer, nu am o destinație anumită. La sigur, însă, am o listă mare de „to visit countries”, printre care Canada și Australia. Nu exclud defel ca destinația finală să fie „acasă” și chiar mi-aș dori foarte mult să revin în Moldova, însă, evident, sunt mai mulți factor decisivi și mai am de terminat și studiile, care sunt cele mai importante acum.

Am fost permanent o visătoare cu ochii deschiși. Printre visele pe care le am, pentru următorii ani, sunt acestea: să reusesc să realizez primele proiecte fotografice internaționale și prima carte. Un alt vis mai mare, care mi-aș dori forte mult să se realizeze, este să contribui la deschiderea unui Muzeu/Galerii de Artă Modernă în Moldova.

10645216_10204966949271221_2832331754595964760_n

O întrebare mai puțin ordinară: ce ai învățat despre femei, de când practici arta fotografică? Cum îți place să fotografiezi femeia?

Am învățat că sunt curajoase. Îmi place să le fotografiez feminitatea și senzualitatea.

11709704_10206951950535012_2627483431902701329_n

Ce le comunici cuplurilor, atunci când vrei să-i surprinzi în ipostazele lor firești, fie că sunt ei miri sau pur și simplu îndrăgostiți?

Încerc permanent să fiu cât mai simplă cu ei și să existe o cumunicare cât mai ușoară și deschisă, deoarece înțeleg perfect cât e de complicat să pozezi și mai ales că majoritatea nu obișnuiesc să facă poze în fiecare zi, se jenează în fața camerei, de aia e foarte important să fii deschis și răbdător față de cei pe care îi fotografiezi, să vorbești cu ei în felul în care să aibă încredere în tine și în ceea ce faci. Încerc să îi ghidez permanent în ceea ce fac, în felul cum pozează.

11752501_10206975648687451_6326838230410073506_n

Dar fotografii au fotografii lor? Cine ți-a fost mentor și cine reușeștă să-ți redea chipul aproape de felul tău natural?

Unicul fotograf care a reușit să îmi redea chipul natural a fost sufletul meu pereche, Marcel. Chiar dacă nu a avut școală de fotografie și nu face fotografie în fiecare zi, mă înțelege cel mai bine și mă surprinde perfect în poze, m-a susținut mereu în ceea ce fac și mi-a fost alături.

Vorbind despre mentori, în acest an, la școală am avut privilegiul să fac lecții cu zeci de fotografi excepționali pe care nici nu îmi imaginam că îi voi cunoaște personal, într-o zi. Printre ei, este și Donald Weber, din Canada – laureat WordPress Photo Award 2012, Rob Hornsta, Ilse Leenders și mulți mulți alții, fiecare cu un stil artistic și individual foarte special.

12088210_10207534905908532_2106929603030613758_n

Există o fotografie sau mai câteva, de care ești cel mai mult mâi mult mândră?

Cel mai mult sunt mândră de primele mele fotografii, făcute cu technical camera.  E foaaaaarte emoționant procesul de fotografiere, o poză făcută timp de 3 ore în studio, după care am developat încă o oră în camera neagră. O experiență unică, o magie!

12283312_10207815744369318_288085306_n

Foto: Daniela Roșca, studiowithlove.com

Distribuie articolul: