De când nu mai prezintă emisiunea „Deșteptarea de Weekend”, Aura Revenco încearcă să dedice majoritatea timpului liber băiețeilor săi, Dragoș și Horațiu. Și pentru că adoră copiii, jurnalista nu a stat mult pe gânduri și a inițiat un nou proiect, dedicat anume lor. Este vorba despre „La-La Boom!”, emisiune ce va fi difuzată din 8 aprilie, la Jurnal TV.

Emisiunea va fi cu, despre și pentru copii, iar criteriul de bază în selectarea participanților este Talentul. Pici de toate vârstele vor concura pentru premiul mare, iar surprizele nu se termină aici.

„Nu contează cine e cel înscris în competiţie şi nici de unde e – contează doar ce talent are! Va fi o întrecere între copii. Sau, mai bine zis, între talentele lor. Ştiu că sunt foarte multe emisiuni de genul acesta, a noastră însă va fi deosebită, căci va fi într-un cadrul familial, iar filmările vor avea loc într-un club de distracţie pentru copii. În cadrul fiecărei ediții vom prezenta publicului telespectator trei numere realizate de pici talentaţi, iar în urma sms voting-ului va accede doar unul dintre ei”, a menționat Aura Revenco pentru Jurnal de Chișinău.

17522649_1433515050003085_7904146504128033329_n

Citește și: Mai ieri un pui de om, iar astăzi – băiat mare! Cât de mult a crescut Horațiu, fiul Aurei Revenco (FOTO)

În cadrul fiecărei emisiuni, prezentatoarea „La-La Boom!” va avea câte un invitat special, inclusiv copii talentați care s-au făcut deja remarcați, fie în Republica Moldova, fie în străinătate, iar finala concursului va avea loc pe 1 iunie.

Foto: Facebook.com