După primele zece minute de discuţii, te gândeşti că ai în faţa ta o sumă de contradicţii, începând cu numele (chiar aşa e scrisă şi în paşaport?) şi terminând cu uşurinţa cu care îşi asumă statutul de artist.

După alte zece minute,

îţi dai seama că Doiniţa a inceput să-şi creeze propriul nume prin ceea ce ştie să facă mai bine – să cânte. în tot acest răstimp, întrebarea ascunsă te roade în continuare: oare este ea fata tatălui său, oare are acel „ceva” foarte special, ca să devină ea însăşi un artist?

Totuşi,

la prima vedere te uimeşte. `Am mai văzut-o la concerte, în pictoriale, la televizor, dar fata aceasta copilăroasă şi fragilă nu poate fi una şi aceeaşi cu vedeta din spectacolele omagiale!`, mă gândesc. Şi nici nu este, la o adică.

Vorbeşte simplu,

zâmbeşte cu modestie, iar după o strângere de mâini (atât cât poate fi între două femei 🙂 ) ne așezăm și îmi povestește. Personalitatea Doiniţei Sulac îşi cere dreptul la paradox. Naivitate, dar și o anume tărie cu care măsoara lucrurile – aparent, aceste două trăsături o caracterizează în același timp.

Felul ei de a fi

s-a format încă în copilarie. „Pe atunci, creşteam printre personalităţi ale muzicii populare care adesea ne treceau pragul. Veneau alde Botgros, Maria Lataretu… Chiar şi cartierul în care am crescut nu era dintre cele obișnuite, eram vecini cu Dumitru Diacov și cu fostul premier Ion Sturza”, își amintește ea.

Despre tatăl său

spune că a părăsit prima dată pentru ea un concert. „Erau la Cernauţi împreună cu Nicolae Botgros și i-au sunat de la Chișinău că soția sa naște. A plecat îndată la capitală și l-a lăsat pe colegul său, deși niciodată nu mai făcuse așa ceva.” Doiniţa spune că tatăl ei era ferm convins că va avea o fată: „într-una din nopţi, înainte de a mă naște eu, îmi povestea că a văzut în vis cum s-au deschis geamurile larg în camera sa, iar de acolo o hulubiţă i s-a aşezat pe piept. Atunci, tata i-a spus mamei „ai să ai o fată, să știi de la mine”.

Din copilărie

îşi aminteşte cum îi plăcea tatălui său, când se întorcea de la repetiţii, să o ia fără să anunțe pe nimeni și să meargă la prieteni în ospeţie. Deseori mama Doiniţei îşi căuta copila într-o disperare, până când Nicolae Sulac nu-şi suna soţia sa-i spună că de fapt, ei acuși vin acasă. „Apoi, o bună bucată de timp eram îndrăgostită de feciorulu lui Ion Sturza, cu care eram vecini. Ei, dar asta a fost aşa de demult, cred că s-o fi însurat de atunci și are familie…” zice ea zâmbind.

Despre mama,

Doiniţa spune că este o persoană specială. „întotdeauna a fost o femeie apreciată de cei din jur pentru bucatele alese pe care le găteşte și pentru faptul că a știut să fie atât de gospodină…”

Şi Doiniţa a învăţat

de la ea multe în ale gătitului, de aceea sesiunea foto pe care ne-am propus s-o facem a ţinut anume de acest capitol. Nu s-a speriat deloc când i-am spus că vrem să o surprindem într-o activitate crucială pe timp de toamnă: la conservat. Apropo, s-a descurcat de minune cu muratul roşiilor. Ce-a ieșit, vedeți în galeria foto.

în carieră,

Doiniţa își propune să lanseze pe piaţă cel de-al doilea album al său, care se va numi „Floarea lui Sulac”. Albumul va fi înregistrat împreună cu orchestra „Lăutarii”. Dar înainte de aceasta, are un vis: să-și vadă fiica cântând alături de ea. De aceea, a hotarit ca piesa „Fata mamei” sa fie înregistrată în duet cu Nicoleta, fetița ei de numai 5 anișori.

Iar despre bărbaţi

spune că persoana care-i va fi alături ar trebui să-i respecte deciziile și, mai ales, să merite atașamentul fiicei sale. „Și desigur, întâi de toate să fie îndrăgostit de vocea mea, iar mai apoi de mine”, încheie ea pe un ton șăgalnic.

Distribuie articolul: