Bucurie mare în familia interpretului Aurel Chirtoacă. Ieri fiica acestuia, Ilinca, a sărbătorit un anișor. Nanii, colegi de breaslă și prieteni ai familiei, au inundat conturile părinților de Facebook cu poze și felicitări, i-au urat Ilincăi să crească mare și sănătoasă și s-au declarat „îndrăgostiți de ea”.

Petrecerea micuței Ilinca s-a ținut la un local din afara orașului, așa ca toți oaspeții să se poată simți bine. Printre invitați s-au regăsit cei 15 nani de botez ai fetiței, unchi și mătușe, finii familiei și cei mai apropiați pieteni, toți însoțiți de copilași.

„Am pregătit program aparte cu animatori pentru copii. Am avut parte de o zi foarte frumoasă și caldă, așa că s-au distrat bine, inclusiv afară. Au cântat și au dansat, fiecare din ce și cum poate. Desigur și frățiorul Laurențiu i-a cântat câteva piese Ilincăi, acesta fiind cadoul lui pentru surioară”, ne-a povestit în exclusivitate interpretul Aurel Chirtoacă.

Familia s-a ocupat de organizarea petrecerii, iar daruri tati și mami au promis că îi cumpără fetiței după ce văd toate celelalte cadouri, așa ca să nu se repete.

„Am fost foarte prinsă cu programul lui Laurențiu: concerte, concursuri muzicale școlare, dansuri… pentru vrem să îi acordăm și lui atenția cuvenită, apoi cu organizarea sărbătorii. Aurel a avut un concert în Germania și s-a întors chiar cu o zi înainte de eveniment, așa că Ilinca urmează abia să primească darul nostru”, mai povestește artistul pentru EA.md.

12431811_1288970357795653_450482337_n

Nanele, în schimb, au fost foarte generose, ori ele vor să crească nu doar o finuță sănătoasă, dar și foarte cochetă. Nana Geta Burlacu i-a adus Ilincăi cercei, iar Nana Cristina Scarlat i-a pus la gât un colier.

„Încă de la 5 luni așteptăm să facem găuri în urechi. Iată că abia la 11 am reușit, iar nanele i-au adus Ilincăi tocmai 3 perechi de cercei, dar și un colier. A mai primit jucării, haine și două cărucioare cu păpuși. Ei bine, ea în loc să le plimbe, le întoarce și se joacă cu roțile”, ne-a mai povestit Aurel.

Ilinca Chirtoacă merge deja de câteva săptămâni, e o fetiță foarte activă și are un caracter bine determinat. Deși încă nu își prea dă seama, în curând părinții i-au pregătit cel mai mare și scump cadou posibil – o surioară!

Foto: Arhivă de familie