În spatele succesului fiecărei instituții medicale stau oamenii – adevărații specialiști care asigură un nivel internațional în calitatea deservirii și a diagnosticului. Motivați de acest deziderat, Invitro Diagnostics a decis să îi celebreze într-un spot pe medicii care sunt, în primul rând, oameni, dar și pe pacienți, care devin parte din familie, odată ce pășesc pragul laboratorului. Ideea și realizarea spotului cu și DESPRE OAMENI, mai jos.

„Să ne auzim de bine!”  este sloganul acestui spot, la baza căruia stă ideea că fiecare medic, specialist de laborator, asistent medical este în primul rând un om, care are aceleași nevoi și care empatizează cu fiecare istorie și problemă în parte a fiecărui pacient.

„Abordarea noastră este că,  odată ce pășești pragul Invitro Diagnostics nu te mai simți pacient. Ești parte a unei familii mari unde ne îngrijim unul de altul, unde ești tratat cu respect și te simți în siguranță. Un diagnostic corect este primul pas spre o viață sănătoasă, iar noi vrem să ne auzim de bine și să ne bucurăm împreună de veștile bune ale oamenilor”, spune Silvia Morgoci, director medical Invitro Diagnostics.

Actualmente, laboratorul medical Invitro Diagnostics deservește clienții săi  în  9 centre medicale de recoltare a analizelor în Chișinău și unul în orașul Hîncești. Compania intenționează să se dezvolte în continuare, pentru a putea oferi cele mai bune servicii:

  • peste 1000 de analize și teste medicale;
  • consultații medicale specializate;
  • ultrasonografie de performanță 4 D.

„Ne dorim o societate informată și educată. Mereu le spunem oamenilor că e mai ușor să previi decât să tratezi o maladie. La Invitro Diagnostics dispunem de soluții inovatoare de diagnosticare și cei mai buni specialiști în domeniul medical din țară. Tot ce avem nevoie acum este o atitudine responsabilă față de propria sănătate și față de sănătatea celor dragi”, afirmă șeful de laborator Sergiu Armașu.

Pentru că grija față de oameni este prioritatea numărul unu la Invitro Diagnostics, în acest an laboratorul medical ne bucură cu planuri pe termen lung – dezvoltarea segmentului diagnostic-consultativ specializat prin extinderea numărului de specialiști înalt calificați care oferă consultații medicale. Pe lângă medicii interniști, imagiști, alergologi, obstetricieni-ginecologi, urologi, endocrinologi, mai nou puteți consulta și medicul oncolog-mamolog, gastroenterolog și pediatru. Echipa laboratorului medical este deschisă solicitărilor și cererilor din partea clienților fideli prin oferirea accesului la servicii medicale de calitate!

Istoria Invitro Diagnostics a  început  în anul 2014, odată cu înființarea companiei, actualmente unul din liderii locali în prestarea serviciilor de laborator medical de performanță. În 2018 laboratorul a fost acreditat conform cerințelor ISO 15189:2014. Controlul calității reprezintă unul din principalele obiective Invitro Diagnostics. Controlului extern al calității asigurat de RIQAS (Marea Britanie) confirmă indubitabil exactitatea și calitatea tuturor analizelor de laborator efectuate. Astăzi, laboratorul medical Invitro Diagnostics este una dintre cele mai mari companii medicale private din Republica Moldova, specializată în diagnosticul de laborator și consultații medicale. 

Mai multe informații găsiți accesând site-ul laboratorului  www.invitro.md.

P