Sensibilizarea personalului din sistemul administrației penitenciare asupra nevoilor femeilor deținute, impactului detenției femeilor asupra familiei și a întregii societăți, dar și creșterea cunoștințelor și competențelor angajaților sistemului penitenciar pentru a respecta drepturile femeilor în detenție și a nevoilor lor speciale.

Potrivit AGORA.md, sunt doar câteva dintre aspectele incluse într-un ghid de bune practici pentru angajații sistemului penitenciar, lansat la Ministerul Justiției.

Ghidul are drept obiectiv să contribuie, de asemenea, la cunoașterea standardelor și practicilor internaționale, în special a Regulilor de la Bangkok și promovarea și aplicarea acestor standarde la nivel național.

„Ministerul Justiției apreciază colaborarea continuă cu Centrul de Drept al Femeilor și recunoaște realizările în acordarea serviciilor de suport, acțiunilor pentru promovarea valorilor umane, precum și oferirea asistenței psiho-sociale deținuților vulnerabili. Respectarea drepturilor persoanelor deținute este o prioritate pentru Ministerul Justiției”, a declarat ministrul Fadei Nagacevschi.

Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor a apreciat elaborarea Ghidului de bune practici pentru instruirea angajaților sistemului penitenciar în scopul consolidării capacității de răspuns al funcționarilor la nevoile speciale ale femeilor private de libertate:

„Acest ghid va crește nivelul cunoștințelor și competențelor angajaților în asigurarea respectării drepturilor femeilor, cunoașterea standardelor și practicilor internaționale”.

Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului „Sporirea accesului la justiție, asistență juridică și sprijin psihologic pentru femeile în detenție”, în perioada 2017-2019 cu suportul financiar al Biroului de Cooperare a Elveției în Moldova și al Guvernului Suediei.

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: