Nu cu foarte multă vreme în urmă, femeia era învinovățită în cazul în care un cuplu nu avea copii și nimeni nu se gândea că pot exista, de asemenea, probleme de fertilitate la bărbați. Sunt mulți factori care generează probleme de fertilitate la bărbați, de la ce mănâncă, la telefon și internet.

Știați că utilizând laptopul zi de zi, șansele voastre de a avea copii scad drastic? Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu de specialitate apărut în publicația americană Journal of Fertility and Sterility.

Explicația este simplă: radiațiile semnalelor WiFi de la laptop pot afecta calitatea lichidului seminal. Același efect îl are și căldura emisă de PC. Și cum mulți bărbați utilizează aceste aparaturi electronice nu este de mirare că au probleme de fertilitate.

Ce alte lucruri pot dezvolta probleme de fertilitate la bărbați? Iată câteva exemple cu adevărat surprinzătoare care pot să afecteze capacitatea voastră de a avea copii.

Telefoanele mobile declanșează probleme de fertilitate la bărbați

Chiar dacă în acest caz nu semnalele WiFi sunt de vină, problema este oarecum asemănătoare și în cazul telefoanelor mobile. Cercetătorii consideră că radiațiile emise de mobile pot afecta lichidul seminal. Oamenii de știință din Turcia, care au colectat mostre de lichid seminal de la bărbați care au fost expuși timp de o ora radiațiilor telefonului mobil, au demonstrat că spermatozoizii aveau probleme în fecundarea ovulului. Însă, atât timp cât telefonul nu este ținut în apropierea zonei înghinale nu trebuie să vă faceți griji.

Problemele de fertilitate la bărbați pot fi cauzate și de mâncarea din conserve

Nu este vorba atât de produsele cumpărate ci de cum sunt acestea ambalate. Un studiu publicat în Journal of Fertility and Sterility a arătat faptul că bărbații care prezentau un nivel ridicat al Bisfenol-A (BPA), o substanță chimică industrială folosită pentru a produce plastic policarbonat și care se  regăsește în obiecte din plastic, în ambalaje, în ambalajele metalice ale conservelor, au toate șansele să aibă un lichid seminal de calitate inferioară, iar spermatozoizii au probleme cu mișcarea.

Steroizii pot dezvolta probleme de fertilitate la bărbați

De multă vreme, specialiștii în fitness au subliniat faptul că steroizii nu fac altceva decât să distrugă organismul uman. Deși, pe termen scurt, rezultatele te vor mulțumi, pe termen lung vei avea de suferit. În plus, diferite studii au demonstrat că bărbații care apelează la anabolizante pentru a-și crește rapid masa mulsculară riscă să devină infertili. Steroizii au ca efect scăderea producerii de hormoni masculini.

SURSA

Foto: Google.com

Distribuie articolul: