Deși pregătită la toate capitolele să fie mamă „la pătrat”, Rusalina Russu declară că oricum are emoții, diferite decât cele pe care le-a trăit cu primul băiat. Un interviu plin de sinceritate, presărat cu „of-uri” de mamă și multe dezvăluiri din viața de jurnalist cu doi copii care nu se poate opri în loc nici în ruptul capului. Și un secret vă spunem, Rusalina nu renunță la frumoasa idee a adolescenței: de a avea măcar o fetiță!

Deși pregătită la toate capitolele să fie mamă „la pătrat”, Rusalina Russu declară că oricum are emoții, diferite decât cele pe care le-a trăit cu primul băiat. Un interviu plin de sinceritate, presărat cu „of-uri” de mamă și multe dezvăluiri din viața de jurnalist cu doi copii care nu se poate opri în loc nici în ruptul capului. Și un secret vă spunem, Rusalina nu renunță la frumoasa idee a adolescenței: de a avea măcar o fetiță!

Rusalina, cum te-a găsit postura de mamă „la pătrat”?

Hm, mai pătrată (râde). A fost o sarcină programată, așteptată, discutată în casă, așa că știam ce mă așteaptă. Am cumetri, rude și prieteni care cresc câte doi năzdrăvani mici, deci eram, oarecum, pregătită moral, poate fizic mai puțin. Dar cred că Dumnezeu îi dă unei mame putere să reziste câtorva nopți albe, precedate de zile în care, tot abia de reușești să te așezi să bei un ceai…

Rusalina Russu

Cum și ce s-a schimbat în viața ta?

Eu sunt un om destul de activ, deaceea, chiar dacă acum mă învârt ca titirezul între pereții casei mele, tot îmi pare că nu fac nimic. Pentru mine cel mai strașnic e să nu fac nimic, să nu progresez, uneori mi se pare că timpul pur și simplu trece pe lângă mine… De cum adoarme Darius la amiază (pe picioare),  în loc să mă culc și eu, scot broderia și încep să cos, sau încerc să mai citesc ceva, din păcate, încă nu pot face treburile casnice în timpul somnului lui, pentru că nu doarme decât în brațe și pe picioare. Încerc să nu mă jelui că „viața mea s-a schimbat”, iau lucrurile ușor, ca atare. Din fericire, soțul pleacă mai târziu la serviciu și eu pot să-mi programez dimineața un pic de timp pentru mine, apoi mai e mămica mea, pe care, dacă o rog tare-tare, își face timp pentru nepoței.

Rusalina si familia eiDe ce Darius?

Îi plac numele sonore, puternice, care sună bine cu numele de familie. Eu am un Bogdan Țurcan și un Darius Țurcan – ambii, prin descifrarea numelor, sunt „dați de Dumnezeu”.

Ți-ai imaginat ca poți fi și mamă a doi băieți?

O, nu. Eu mă vedeam cu două fetițe cu fundițe. Când eram domnișoară și vedeam familii în care se nasc fie fete, fie băieți, nu luăm nicio atitudine. Acum, când aud că în familia cutare a apărut o fetiță, cred acea mamă este binecuvâtată de Cel de Sus. Să mă înțelegeți corect, băieții mei, sunt cei mai scumpi din lume, nu i-aș schimba nici pentru o sută de fete, dar, mi-ar plăcea că ei să aibă și o surioară…

Rusalina Rusu

Nu a existat gelozie între ei, cum se împacă?

Gelozia oricum există, e și normal, după cinci ani de alintuș total, apare cineva care, practic îți ia locul. Bogdan, nu arată pe față, nu face isterii, se lăuda la toată lumea că are un frățior mai mic și că el este badea Bogdan, dar eu îl simt că suferă. Când îl pup pe Darius se uită jalnic la mine, vine și mă pupă, seara ne alintăm înainte de somn și pe urmă îl ia bunica să doarmă cu ea. Încercăm duminicile, când bunica e mai liberă, să-l lăsăm pe Dăruț cu ea și să ieșim în oraș numai cu Bogdan. Atunci el e mega-fericit.

Rusalina si baietii

Îl alăptezi natural, chiar dacă continui să ai apariții pe la evenimente?

baietii Rusalinei RusuDa, îl alăptez natural, dar l-am obișnuit și cu formulă de lapte pe care,  dacă eu lipsesc mai mult, i-o dă bunica o singură data, de frică să nu se obișnuiască cu biberonul. A fost o luptă grea pentru alăptarea naturală. Am avut o fisură mare la un piept, care nu se prindea nicidecum. Am încercat o mie și una de sfaturi, am chemat specialist în alăptare acasă, am dat analize, suspectând o bacterie…  Am alăptat trei luni cu lacrimi, cu mameloane sângerânde. Când venea ora mesei începeam să tremur. Rudele mă sfătuiau să renunț, că nu se merită, că atâția copii cresc fără laptele mamei… Doar mama insista! Venea cu el în brațe încetișor și zicea, „hai încă oleacă, poate a trece, măcar o lună”… și așa iată au trecut deja 4.  Venea noaptea, cu soțul cu mașină și-l alăptam pe la nunți, numai să nu treacă la biberon. Deși încă nu a trecut total rana, cred că deja m-am obișnuit cu durerea, oricum e mai bine. Soțul mă încurajează cu laude, zicând că el demult ar fi renunțat.

Cum reușești, nu e greu? Se zice că băieții țin mai mult la frumusețea mămicilor lor. Ai reușit să îți revii după naștere: fizic, moral?

Da cine zice că le reușesc? Am mare noroc că stau cu mămica, ea mă ajută mult. Dacă nu era mama, cred că nici nu decideam să nasc la al doilea copil… profit de această perioadă, că stau mai mult pe a casă și nu prea mă machiez, părul îl strîng în coadă, iar despre haine nici nu vreau să vorbesc, nu încap în nici una. Bogdan mi-a zis într-o seară, când veneam de la grădiniță: „Toate mămicile vin așa de gătite, da tu în blugi și în maiou”. A două zi mi-am luat sandalele și unica rochie care mă încape (zâmbește).

Darius Turcanu

Sunt diferiți, cu siguranță. Cum se manifestă diferențele dintre ei? Ai și tu tendința să compari?

Mi-e greu acum să vorbesc despre diferențe, Darius e prea mic, ce-i drept, un pic mai liniștit decât badea Bogdan. Fizic seamănă tare, și „moțoșeii” îs la fel. Nu am avut norocul de copii care să doarmă singuri în pătuț și nici de nopți liniștite. Nu știu, poate-s prea jăloasa eu, dar nu m-a lăsat inima să-l pun în pat și să-l las să plângă până adoarme.

Russu Turcanu

Russu TurcanuCe viitor vrei tu pentru băieții tăi? Unde îi vezi ajunși peste ani?

Of, să-i văd crescuți și scoși din nevoi. Încă nu visez cum vor fi, când vor fi mari. Oameni să fie, să aibă verticalitate, personalitate, asta îmi doresc. Să aibă dragoste și respect față de părinți și mă rog să-și găsească neveste care să ține la soacra lor (zâmbește). La capitolul meserii… nu știu.

Ce vă place vouă să faceți toți împreună, cum vă petreceți timpul, ce preferă Bogdan?

Ne place mult să ne plimbăm. Îl punem pe Dăruț în cărucior și pornim la explorat împrejurimile. Bogdan e un mare filosof, mai ales polemizează pe tema politicii. Acum fiecare copil vorbește despre miliardul furat, despre președinte și protest. Așa că zi de zi dezbatem subiectul. Plimbările sunt etapa din zi preferată de el, pentru că, în timp ce Darius doarme, eu pot să-i acord atenție și să discutăm despre orice. Dacă Darius adoarme în casă, citim povești, după care le povestim în șoaptă și, abătându-ne de la subiect, inventăm altele noi.

Familia Russu Turcanu

Un gând pentru toate mamele care citesc aceste rânduri?

Celor cu băieți le doresc multă răbdare și putere. Celor cu fetițe – să-și crească prințesele cu dragoste și să știe că undeva cresc doi prinți care abia așteaptă să se facă mari ca să le fure!

creator iu borsDeosebite Mulțumiri companiei Creator „Iurie Borș” pentru găzduirea ședinței foto.

Creator.md

Locație: CreatorMall

Foto: Ellene Mocrii