Despre faptul că Elena Katina a devenit mămică în premieră, vă anunțam încă de la sfârșitul lunii mai. Cântăreața a adus pe lume un băiețel, iar viața ei a luat o cu totul altă întorsătură. Ieri, vedeta și-a anunțat fanii de pe Instagram că fiul său a fost încreștinat.

Deja de 2 ani Lena Katina trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de un cântăreț originar din Slovenia: Sacho Kuzmanovich. Cântăreața a adus pe lume un băiețel la 22 mai, iar ieri, și-a anunțat fanii despre creștinarea fiului.

„L-am botezat pe băiețelul nostru!”, exclama cântăreața, în descrierea unei fotografii încărcate ieri pe contul său de Instagram. Băiețelul a fost botexat după ritul ortodox și a primit prenumele Aleksandr.

În fotografie, proaspăta mămică apare în fața preotului, ținându-și băiețelul în brațe.

vf

Despre faptul că a adus pe lume un copil în premieră, Elena și-a anunțat fanii tot prin rețeaua Instagram. Atunci, vedeta a publicat pe internet o fotografie realizată la maternitate.

Katina și Kuzmanovich s-au căsătorit acum doi ani. Elena este mai tânără decât soțul său cu 9 ani. Cei doi îndrăgostiți s-au cunoscut în 2002, la o petrecere, însă au decis să se apropie unul de celălalt abia în 2010. În compania roșcatei, Sacho n-a rezistat prea mult fără verighetă pe deget și a cerut-o, în scurt timp, de mireasă.

Foto: Instagram

Distribuie articolul: