Evelina Camenșcic este tânăra pasionată de arta comunicării. Actualmente ea este și coordonatorul general al proiectului Oratory & Debate. Deși este încă elevă la liceul teoretic „Mircea Eliade” din capitală, ea reușește să îmbine activitățile școlare cu cele extra-curriculare. Câteva secrete care au ajutat-o să-și depășească frica discursului public, dar și alte aspecte ale comunicării, aflați chiar de la Evelina.

Mai multe detalii aflați în interviul ce urmează:

Evelina, ce înseamnă pentru tine arta comunicării?

Arta comunicării pentru mine este în primul rând un instrument esențial pentru activitățile mele zilnice. Dacă știi să profesezi eficient și să fii persuasiv, poți obține ceea ce dorești, poți să-ți creezi niște relații interpersonale trainice și în același timp poți să evoluezi plin de succes, pentru că fără comunicare relațiile într-adevăr nu ar fi fost posibile. Pentru mine arta comunicării este o pasiune, deoarece în fiecare zi tind să-mi dezvolt mai multe capacități, să vorbesc și să mă exprim corect.

De unde vine această pasiune?

Această pasiune vine din familie, pentru că limba mea maternă este limba rusă și întâlneam deseori dificultăți când vorbeam cu cineva în română. Astfel mi-am propus să-mi formez, să cizelez româna într-un fel, să vorbesc mult mai frumos, mult mai clar, persuasiv, răspicat. Am început prin a face multe exerciții de dicție, am mers la training-uri de oratorie, am început să citesc foarte multă literatură despre arta oratorică, despre dezvoltare personală. Activitatea mai intensă în arta comunicării a început odată ce am devenit membru al Clubului Oratorilor.

Îți mai amintești tema primului tău discurs în fața unui public?

A fost în 2016, în cadrul unei ședințe din Club și am vorbit despre Sistemul Educațional din Republica Moldova. Aduceam argumentele pozitive, fața bună a sistemului, iar acestea au ținut, deci am fost credibilă. Erau vreo 30 de persoane în public și a fost foarte dificil, aveam emoții, dar m-am descurcat și pentru mine asta a fost cea mai puternică motivație – să lucrez și mai mult asupra mea. Am luat și diplomă atunci.

Ce te-a învățat mai exact această experiență?

Este de neuitat, pentru că m-a schimbat foarte mult. În primul rând eu am înțeles că eu primesc energie de la public, că eu pot să fac ceva frumos… muncisem la acel discurs, era interactiv, plin de date statistice, apoi la final cu părerea proprie. M-am pregătit mult pentru el și am înțeles că sunt foarte multe subiecte care trebuie frecvent discutate. M-a motivat să citesc mai mult, să mă informez mai mult, să încerc să vorbesc mai corect, să îmi dezvolt anumite capacități pentru a fi persuasivă. Discursul public mi-a dat mai multă încredere în mine și mi-am demonstrat că pot ceva, dacă doresc.

Care sunt secretele sau regulile forte după care te conduci într-un discurs?

Nu există reguli bătute în cuie, pentru că fiecare vorbitor își urmează anumite principii. Eu când fac un discurs, fac o introducere în care mă prezint neapărat, iar apoi prezint și tema, un cuprins cu date statistice, informații. E ca un eseu, dacă vreți, doar că într-un discurs se „livrează” informația și lucrurile sunt cu mult mai atractive, căci trebuie să ai și un limbaj nonverbal corespunzător. Nu pot să zic că sunt reguli care funcționează în cazul tuturor, pentru că depinde și de stilul tău personal. Mie îmi plac discursuri motivaționale, iar pentru asta trebuie să fiu foarte veselă, dinamică, pentru ca într-adevăr să pot convinge anumite persoane că este necesar să faci anumite lucruri. Regulile care funcționează în cazul meu sunt: zâmbetul pe buze și emoțiile. Nu-mi este frică de emoții – ele sunt firești și te prezintă natural în fața unui public.

Cum poate fi depășită fobia de a vorbi în fața unui public?

Cu toții o avem, mai ales la început de cale. E absolut normal să avem emoții care ne fac să ne îndoim de reușită. Cea am învățat? Nu ne gândim la părerea celorlalți, ci doar să „livrăm” un discurs pentru a îmbunătăți ceva în capacitățile noastre. Chiar dacă o să eșuezi, gândește că oricum ai făcut o încercare și ai ieșit din zona ta de confort, ai îmbunătățit capacitățile tale oratorice. Aproximativ 30% din emoțiile noastre sunt vizibile, restul nu se văd de auditoriu, lumea nu le percepe. Așadar, cu cât mai multă experiență dobândești cu atât mai bine vorbești în fața unui public.

Știu ca ești pasionată și de lectură. Ce cărți ai putea recomanda cititorilor care vor să afle și să descopere despre arta oratoriei?

Da, îmi place foarte mult să citesc, aceasta este o altă pasiune a mea. Când citesc pur și simplu evadez din realitate. Din multe cărți pe care le-am citit, am găsit tehnici care m-au ajutat să-mi perfecționez discursurile, pentru a le face încă mai bune. Cărțile pe care le-aș putea recomanda sunt: „Cum să vorbesc în public” de Dale Carnegie, „Arta de a vorbi în public” de Stephen E. Lucas și „Putere nemărginită” de Anthony Robbins. În aceste cărți se regăsesc atât aspecte despre succes, dezvoltare personală, cât și unele lucruri despre arta comunicării.

Printre toate acestea mai ești și elevă, pentru ce facultate vei opta pentru viitor?

Este sigur că voi alege ceva din domeniul socio-umanistic. La moment mă gândesc la drept, dar mai am timp pentru a reflecta asupra acestui subiect, pentru că este o decizie importantă pentru viitorul meu. Orice facultate aș alege, arta comunicării, cu siguranță, va avea un rol important în acest domeniu. Consider că, în general, pentru toate domeniile vieții este bine să știm cum, cât și unde să vorbim. De aceea arta comunicării este și strict legată de drept, pentru că această specialitate presupune  permanenta interacțiune cu oamenii.

Ai și un Mesaj pentru cititori?

Uneori o frază spusă la momentul și locul potrivit poate să schimbe cursul vieții. E foarte bine să cunoaștem aspectele artei comunicării pentru a ști cum putem noi să ne influențăm viața, cum putem să ajungem la acel succes printr-un cuvânt spus la timpul potrivit. Nu trebuie să vă fie frică să vorbiți în fața unui public, să vă expuneți opinia. Toate domeniile vieții țin de comunicare, pentru că a fi persuasiv înseamnă a ști ce să spui pentru a convinge.

Autor: Nicoleta Balacci, stagiară