Maxim Melinti este exemplul de păstor care educă societatea mai întâi prin exemplul personal - prin fapte și abia apoi prin cuvinte și atitudine. Pe lângă faptul că este paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, este un model de familist desăvârșit, iar sentimentul care domnește în casa părintelui este iubirea. Maria și Maxim Melinti îl educă pe Leon și zidesc în el cele mai frumoase calități. Fiecare dintre membri se implică activ în viața comunității și a Asociației Obștești „Insula Fericirii”, menită să facă mai bună viața creștinilor de la Ghidighici. Ne-am propus ca înainte de Postul Mare, să vorbim cu părintele despre viața de cuplu și problemele ei, subiect sensibil, pe care Maxim Melinti îl abordează deseori cu tinerii, la biserica din localitate.

Părinte, astăzi vom atinge un subiect important pentru creştini – viața de cuplu, avându-vă în calitate de model şi învățător. Lăsați-ne să aflăm cum v-ați cunoscut soția şi ce calități v-au făcut să înțelegeți că EA este cea aleasă? 

Atunci când am început să mă gândesc la viitorul meu familial, visam la o domnișoară care va putea înțelege și accepta slujirea mea ca ceva normal și firesc.

15542267_1518446018168821_6773445698787554865_nPentru viitorii preoți, alegerea viitoarei soții este o dilemă. Nu toate domnișoarele sunt gata, imediat după căsătorie, să schimbe ritmul de viață: să poarte frecvent broboadă și fustă lungă, să postească regulat, să se mute cu traiul din oraș în sat, să asiste la toate slujbele divine, să reducă nivelul de veselie la petreceri ca nunți și cumetrii.

Așa cred unii oameni, așa văd ei chipul unii preotese. Dar acesta este un alt stereotip. De aceea, viitoarea preotească poate fi domnișoara care cântă în corul bisericesc, care face studii în teologie sau provine din familia de preot. Astfel ca în viitor, preoteasa să se adapteze ușor în noua sa postura, să poată educa creștinește copii, iar pe-alocuri, să conducă corul bisericesc și/sau să fie învățătoare de religie la școala din sat.

Eu eram hotărât că viitoarea mea soție nu va avea nimic comun cu Biserica și nu va fi din familie de preoți. Însă omul plănuiește, Dumnezeu hotărâște! La o sărbătoare, am făcut cunoștință cu o domnișoară simpatică, isteață și înțeleaptă. Mult mai târziu, am aflat că este crescută în familie creștină cu mai multe rude – preoți. Lucrul acesta nu m-a impiedicat să-mi văd viitor anume cu ea. Cred că ea era diferită, chiar dacă provenea dintr-o familiei cu mulți preoți. Și eu eram diferit și rămân a fi diferit de șabloane și stereotipuri legate de chipul preotului și al preotesei. Nu coperta și ambalajul ne mântuiesc, ci conținutul, trăirea, faptele și credința. 

15672851_1535224336490989_1048968989172965976_n

Dacă ar fi să concepeți un secret al căsniciei fericite, care ar fi acesta?

Dacă mi-ar fi să aleg din nou altă viață, altă cale, altă perspectivă, tot aceeași mi-aș alege. Nu văd altfel viața mea, altă familie, altă soție.

Mă regăsec în soția mea și ea în mine. În glumă spuneam odată că eu sunt ca cifra zero, în sens de formă mea voluminoasă, iar ea – ca cifra 1, și pentru că ea subțirică, dar și pentru poziția ei în familie. Împreună facem numărul 10. Eu fără ea sunt un zero, ea fără mine – cifra 1. Cred că așa ar trebui să fie concepută viața în familie. Unul pe altul să se completeze, să se susțină, să încurajeze, să ajute, să apere, să crească.

Există o pildă frumoasă, pe care o spun și tinerilor care hotărăsc să se căsătorească. Un bărbat și-a dorit mult să vadă cum e în Rai și cum e în Iad. Dumnezeu îi răspunde rugăciunii bărbatului și un înger îi face o excursie. Ajung ei în prima odaie, în mijlocul odăii stă un vas mare cu friptură, iar jurul ei mulțime de oameni cu niște linguri de 2 metri. Toți enervați, palizi la față, flămânzi. În următoarea odaie au găsit același lucru. Numai că acolo toți oameni erau sătui, rumeni la fețe, fericiți. Bărbatul întreabă: Dar ce-s cu odăile acestea? În prima odaie era Iadul, în răspunse îngerul. Acolo oamenii erau egoiști și fiecare să grăbea singur să se hrănească. Dar fiindcă lingurile erau lungi, până ajungeau la gura, mâncarea se răsturna. Iar în a doua odaie este Raiul. Acolo oameni se hrănesc unul pe altul, fapt pentru care sunt toți sătui, frumoși la chip și la suflet și fericiți.

16649567_1594507430562679_4721169519614016355_n

Cuplul Melinti oferă lumii şi un model de mamă & tată. Ce principii spirituale îi educați fiului şi v-ați dori să perpetueze el în rândul generațiilor care vin?

Niciodată nu am făcut abuz pe libertarea fiului. L-am învățăt multe lucruri, dar cele mai multe învață de la părinți, din ceea ce fac ei de zi cu zi. Asta se referă și la rugăciune, și fapte bune, și la comportament în lume. Când venim de la lecții, pe stradă ca regulă stau bătrâni sau persoane cu dizabilități, care cerșesc. Când era Leon mai mic, eu dădeam singur un leuț în mâna acestor persoane. Când a crescut mai mare, deja el singur dădea cu mâna lui. Acum, dacă observă primul, îmi cere să-i dau un leu.

cats

Consider că cea mai mare școală este viața și comportamentul părinților. Or copiii sunt ca buretele care absoarbe tot ceea ce vede acasă și apoi la școală, grădiță, stradă – sunt ca niște ambasadori ai părinților.

Timpul pe care copilul îl petrece împreună cu părinții săi, vremea pe care o petrece în brațele părinților înlocuiește zeci de facultăți.

15894463_1551235624889860_3421034310041924266_n

Cum vede Biserica acest obicei de a celebra iubirea dintre bărbat şi femeie la o atare dată? Lăsați-ne opinia personală cu privire la acest subiect.

Eu nu vreau sa fac polemici vis-a-vis de sărbătoarea Valentine’s Day. S-a vorbit destul. Eu zic că un om educat, care știe să iubească și prețuiască dragostea, o demonstrează și dovedește zilnic. Bineînțeles că dragostea trebuie să fie liberă, fără a face abuz, fără a impune cuiva sentimentele tale. Apostolul Pavel așa clasifică dragoste adevărată: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”(I Corinteni, 13, 4-6).

Iar, dacă totuși avem nevoie să demonstrăm dragoste în zile anume, poate să o facem rațional. Ca regulă, bărbații manifestă niște gesturi mai inedite și sofisticate. Dar ce ar fi ambii tineri ar demonstra dragostea printr-un act caritabil, declarând că dragostea lor nu este patrimoniul personal, ci din dragostea lor doresc să emane și celor din jur? După cum Soarele radiază căldura nu pentru el însuși, dar și pentru tot Sistemul Solar, inclusiv pentru Pământul nostru.

15826831_1551096791570410_4649185709083661359_n

Alegerea partenerului de viață este cu siguranță una din cele mai importante, din câte avem de făcut. Ce le recomandați de fiecare dată tinerilor şi adulților aflați în căutare?

Alegerea partenerului de viață este un subiect dificil pentru mulți tineri. Problema e că tinerii noștri fac cumva diferență între viața înainte de căsătorie și după nuntă. Ideea e că relația dintre cei doi trebuie să fie neschimbată, să păstreze simpatie, respect și bun simț.

Tinerii trebuie să învețe să se iubească unul pe altul de parcă n-ar mai avea timp pentru viață. Să iubească azi, cât mai mult, parcă nu ar mai avea ocazie să se vadă și nu ar mai avea o șansă!

15825969_1002749563162860_3976099918263215811_n

Ştim că practicați, împreună cu tinerii logodnici de la Ghidighici, întâlniri care preced nunta. Ce obişnuiți să le vorbiți la aceste întrevederi?

Da, de ceva vreme am început să facem lecții cu tinerii care intenționează să se căsătorească. Până-n prezent am avut doar lecții înainte de botez, unde vorbeam despre educație, riscuri și dificultăți cu care se confruntă părinții cu copii lor, despre violență domestică, etc.

Iar cu tinerii necăsătoriți vorbesc despre fidelitate, despre certuri care pot apărea, despre rolul ambilor soți în procesul de formarea unei noi familii, unei noi biserici de-acasă, despre dominația bărbaților și iarăși despre violență, despre participarea tuturor membrilor familiei la creșterea și valorificarea socială, moral-spirituală și cea materială a familiei.

16999189_1603515132995242_20248229101893865_n

Vă rog să vă opriți la un subiect abordat diferit în religie şi medicină: contracepția. Creştinii sunt puşi în situația să aleagă între păcat şi metodă de protecție. Care este adevărul? Ce ar trebui să înțeleagă părinții în educația sexuală a adolescenților?

Acest subiect de multă vreme este tabu pentru preoți și în general pentru Biserica Ortodoxă. Noi avem o problemă mare la acest capitol. Din cauza lipsei de educație, din cauza lipsei de abstinență a tinerilor, din motivul adulterului care are loc în familii, avem ceea ce avem: sarcini nedorite, avorturi, infectări cu HIV și alte probleme.

Biserica trebuia să ia o atitudine la acest fenomen. Până-n prezent, auzim doar despre păcatul avortului. Dar poate este cazul să vedem problemă altfel, să ajutăm pe tineri să vadă fericire dincolo de relații sexuale, iar celor care au avut sarcina să le ajutăm să păstreze copilul, oferindu-le suport psihologic, juridic, condiții pentru viața de mai departe. A judeca și a anunța verdicturi și este în competența Bisericii. Biserica trebuia să fie o Mamă care poartă grijă de fii săi, până la concepere, în timpul sarcinii și după naștere. Cum poate fi realizat acest proiect? Întâi de toate, Biserica, adică preoții trebuie să cunoască pe fii săi, cu ce se confruntă ei! În practică, preotul vede tinerii care vin la botez și cununie pentru prima oară. În al doilea rând, preoții trebuie și pot avea contact cu tinerii în afara Bisericii și școlii, pentru a le oferi un vot de încredere, pentru a reduce distanța între preot și tineri.

Pe aceasta cale, încet-încet vom putea preveni unele fenomene și reduce riscuri și probleme cu care se confruntă zilnic tineri până la căsătorie și după nuntă.

16299056_1577644358915653_1202306547411270493_n

Probabil ați sesizat fenomenul extins al concubinajului, atât de răspândit nu doar în Moldova. Care credeți că sunt efectele sale şi din ce motiv tinerii aleg să se căsătorească târziu?

Subiectul respectiv nu poate fi tratat doar din punct de vedere doctrinal. Este un fenomen social, economic, politic, educațional. Cauzele sunt multiple: insuficiență material-financiară, lipsa susținerii din partea părinților, lipsa locului stabil de muncă, multiple obstacole puse înaintea căsătoriei: căutarea nașilor, cheltuieli exagerate pentru nuntă, lipsa traiului, lipsa cunoștințelor elementare pentru viața de familie, egoism bazat pe dorința satisfacerii poftelor fiziologice…

Da, la ce bun? Lucrul important, de care e nevoie să ne preocupăm, este cum putem ajuta pe tinerii noștri?!

15965899_1551249474888475_2734162262627403607_n

Statistica arată că aproape jumătate din căsniciile din Republica Moldova se dezleagă. Dumneavoastră cunoaşteți sufletele oamenilor. Din ce motiv credeți că se întâmplă astfel?

Ca și în primul caz, motive pentru divorțuri sunt multiple și grave. Soții nu comunică între ei, petrec foarte puțin timp împreună. Când vorbesc despre comunicare și petrecerea timpului, mă refer la primblare prin parc, vizionarea unui film artistic, unui concert de muzică, nu stau împreună la cină, nu citesc împreună cărți, nu petrec weekend-ul împreună. Trăiesc separat, prin odăi diferite, cu gadget-urile lor, cu interesele lor, cu poftele și fanteziile lor.

16298627_1572025666144189_8310705551639617834_n

Vă rugăm să lăsați un mesaj către toți tinerii, indiferent că şi-au găsit sau nu sufletele pereche.

Apostolul Pavel spunea: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine!” Viața unui tânăr poate fi trăită frumos și fericit, atunci când știi să o trăiești frumos și fericit. Viața noastră de astăzi oferă mai multe posibilități și oportunități pentru a ne simți împliniți, satisfăcuți și motivați. Tinerii sunt chemați să slujească lui Dumnezeu și aproapelui. Astăzi, ca niciodată, putem să fim responsabil pentru viața și sănătatea noastră, să fim activi în realizarea proiectelor sociale, caritabile și educaționale, să ne implicăm în renovarea societății, a familiilor defavorizate, a sufletelor rănite și rătăcite. Putem și avem tot dreptul de a schimba lumea noastră, de a aduce mai multă lumină, dragoste și compasiune celor din jur. Indiferența, egoismul și mândria le vom înlocui cu compasiune, dragostea față de aproapele și modestia. Încercăm să vedem și să căutăm la beneficiul fratelui, la nevoia vecinului, la suspinarea celor îndurerați. Și așa, vom reuși să ne învățăm a auzi și de a asculta unul pe altul, să fim oameni cu literă mare, adunând în jurul nostru lumină, fericire și dragoste!

Vă mulțumim, ca de fiecare dată, părinte! Un Post binecuvântat. 

15826617_1550188341661255_4645025622375023933_n

Foto: arhiva personală