Sunt căsătoriți de 17 ani și tot de atâta timp sunt fideli unul altuia. Keely Shaye Smith a renunțat la cariera de jurnalist pentru a-i fi soție, mamă a copiilor săi și, nu în ultimul rând, parteneră de viață și complice.

Cel mai recent eveniment la care au luat parte a demonstrat fix acest lucru: faptul că se iubesc și că se susțin unul pe celălalt, indiferent de orice.

Pierce Brosnan de 65 de ani, a defilat pe covorul roșu al premierei ”Mamma Mia! Here we go again”, iar alături a avut-o pe frumoasa lui soție, Keely. Îmbrăcați la patru ace, Pierce și Keely a demonstrat că încă există longevitate și iubire în Cetatea Filmului.

Total cucerit de frumusețea soției sale, Pierce nu și-a putut lua ochii de la Keely. Au pășit pe covorul roșu ținându-se de mână, au pozat în ipostaze amoroase și au dat tuturor speranțe că basmul care se încheie cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” există. Keely a ales pentru această ocazie o rochie dintr-o dantelă fină, într-o nuanță superbă de baby blue, care i-a complimentat silueta și tenul. La fel de elegant a fost și fostul star ”James Bond”, care a ales un costum blue navy, la care a potrivit o cămașă albă, descheiată.

Distribuie articolul: