În luna martie, nativii din zodiac vor avea parte de surprize şi noi provocări care îi vor pune la încercare, nu doar în viaţa privată, cât şi la locul de muncă. Iar dacă pentru unii relaţiile cu colegii de serviciu nu sunt tocmai cum se aşteptau, alții, din contra se vor bucura de aprecierea lor.

Descoperă ce-ți prezic astrele pentru prima lună de primăvară!

Berbec

Începutul lunii martie nu trece neobservat, iar asta pentru că vă va pune în faţa unui eveniment de referinţă pentru cariera dumneavoastră. În această lună munciţi mult, cu spor, iar din eforturile dumneavoastră apar rezultate palpabile de care sunteţi mândru. Este o lună prielnică şi pentru comunicarea afectivă şi pentru înţelegere. Spuneţi deschis ceea ce gândiţi, chiar dacă lucrul acesta deranjează.

Taur

Este un moment favorabil schimbărilor radicale în plan profesional: schimbarea locului de muncă, avansare pe o altă treaptă ierarhică. Aţi putea primi un sfat cu tentă legală într-o discuţie privată cu reprezentantul unei instituţii, deşi ceea ce vă spune nu ar trebui ştiut de alţii. Sunteţi prins într-o problemă căreia, deocamdată, nu îi găsiţi soluţi, dar apare de undeva un ajutor care vă scoate imediat din impas. În această lună este posibil să primiţi o veste din partea unei persoane mai în vârstă care s-ar putea să vă neliniştească.

Gemeni

Destinul conjugal urmează o curbă ascendentă şi multe cupluri îşi clarifică în acest interval probleme, „curăţă” relaţia de suspiciune şi complexe. Afacerile prosperă datorită unor asocieri sau colaborări de succes, de aceea trebuie să acceptaţi relaţionarea cu ceilalţi. În luna martie sunteţi vioi şi un magnetism deosebit, astfel încât cei din jur sunt fermecaţi de dumneavoastră.

Rac

Veştile care vin în luna martie sunt promiţătoare pentru că aduc noutăţi cu privire la paşii următori ai unei afaceri în care sunteţi implicaţi. Viitorul arată bine! Începeţi să descoperiţi regulile comise de alţii şi luaţi imediat măsuri pentru a le sancţiona, pentru a le arăta că nu le va merge aşa la nesfârşit. Este bine să fiţi atenţi la detalii, să încercaţi să vă faceţi datoria, să vă respectaţi promisiunile. Este luna în care buturuga mică răstoarnă carul mare.

Leu

Justiţia este cuvântul cheie al lunii martie, deci tot ce e legat de ideea de a face dreptate devine preocuparea dumneavoastră principală. Nu vă aşteptaţi să fie o lună prea bună la serviciu. Se anunţă câteva furtuni trecătoare ce au la bază nişte piedici puse chiar de dumneavoastră. Acum orice este posibil, cu condiţia ca dumneavoastră să nu vă pierdeţi răbdarea şi să vă menţineţi punctul de vedere în faţa celor care încearcă să vă dezarmeze.

Fecioară

Pentru a reuşi în ceea ce faceţi în luna martie, trebuie să vă temperaţi impulsivitatea şi să daţi dovadă de prudenţă. Profesional, este unul dintre acele momente în care lucrurile se stabilizează şi merg aproape de la sine pe făgaşul potrivit. Întâmpinaţi piedici şi întârzieri în atingerea rezultatelor muncii din această lună, inclusiv din punct de vedere financiar. S-ar putea ca în luna martie să vi se ofere şansa asocierii într-o afacere, însă este recomandat să nu vă pripiţi în luarea unei decizii.

Balanță

Nicio problemă la locul de muncă, totul este destins şi limpede, ba chiar aveţi câteva ore în plus de relaxare. În această lună aveţi ocazia să vă schimbaţi modul de gândire, să priviţi lucrurile şi din altă perspectivă şi să vă lărgiţi orizonturile. Propunerile care vi se vor face în această lună în plan afectiv vă tentează, dar pe de altă parte, simţiţi nevoia să fiţi mai rezervat/ă.

Scorpion

Aflaţi din greşeală că sunteţi bârfit, dar lucrul acesta nu vă supără prea mult. Invăţaţi astfel să fiţi pe fază şi să nu dezvăluiţi nimănui nimic. Ar fi bine să vă implicaţi mai degrabă în activităţi de rutină care, chiar dacă vă vor plictisi, nu vă vor da prilejul de a face încurcături. La serviciu este cazul să luaţi frâiele în mână şi să vă impuneţi, astfel riscaţi să pierdeţi teren. În luna martie veţi fi înconjuraţi de tot felul de probleme, dar nu ale dumneavoastră, ci ale celor din jur. Sunteţi deosebit de sociabili şi vioi, ceea ce va atrage simpatia colegilor dumneavoastră.

Săgetător

Este posibil să călătoriţi în străinătate, chiar să munciţi pe meleaguri străine, dar în meserii mult sub nivelul pregătirii dumneavoastră. Luna martie este ideală pentru afaceri. Aveţi ocazia să finalizaţi lucrări începute cu mai mult timp în urmă. O activitate la care aţi muncit multă vreme ajunge acum la final. Este o lună a culegerii roadelor şi a recapitulării eforturilor depuse. Dragostea pluteşte în aer. Şarmul şi forţa dumneavoastră de seducţie sunt în continuă creştere.

Capricorn

Staţi cu ochii în patru la începutul lunii pentru că sunteţi pasibil de o greşeală foarte riscantă care poate strica totul. Inspiraţia vă va ajuta să rezolvaţi unele probleme importante pentru dumneavoastră. Aţi putea realiza unele câştiguri prin speculaţii. Deciziile pe care le luaţi în plan profesional vor fi benefice pentru încheierea unor afaceri profitabile.

Vărsător

Orgoliul vă este măgulit deoarece în colectivităţile în care veţi intra acum toată lumea vă va recunoaşte meritele şi veţi fi un fel de vedetă. La locul de muncă poziţia dumneavoastră este oarecum ameninţată de persoanele cu viziuni mai moderne, mai îndrăzneţe, cu idei noi. O ştire de ultimă oră, probabil financiară, vă poate da dureri de cap, mai ales că nu staţi prea bine cu banii. Aşteptaţi de mult timp să vă lansaţi într-un proiect important, dar acum, când totul pare uşor şi la îndemână, ezitaţi.

Pești

La serviciu, programul este arhi-încărcat şi stresul va deveni apăsător la un moment dat. În cazul în care vă pregătiţi să plecaţi într-o călătorie, vă sfătuim să fiţi optimişti, deoarece totul se va derula conform planurilor. Intuiţia vă ajută să rezolvaţi probleme financiare importante. În prima parte a lunii aveţi ocazia să finalizaţi lucrări începute cu mai mult timp în urmă.

Sursa: csid.ro