Emilia Cozma este căsătorită de11 ani cu un chinez din Singapore, pe nume Chee Ming Chong, împreună au doi copii: o fetiță Nicoleta și un băiețel  Bogdan. Emilia e plecată de mai bine de zece ani din Moldova și duce dorul casei, dar și a visului de a profesa pedagogia, la care a renunțat în numele dragostei. Citiți în interviul ce urmează dacă diferă familiile din Moldova de cele din Singapore, ce statut social are femeia în societatea de acolo, dar și cât durează un concediu de maternitate în acest oraș – stat. Emilia Cozma ne povestește despre lucrurile ce-i lipsesc acolo, în Asia, dar și despre cele care o deranjează când revine acasă. În Republica Moldova erai profesoară. Poți spune că ai sacrificat visul tău, în numele dragostei?

Profesia mea de învățătoare a fost visul meu din copilărie, un vis care a devenit realitate dupa patru ani de colegiu și încă patru de universitate. Aveam și planuri pentru cariera mea și chiar am început să prind rădăcini în domeniu, dar totul s-a spulberat atunci când Chee Ming, acum deja soțul meu, m-a cerut în căsătorie. Da, aș putea spune că am sacrificat profesia în numele dragostei.

Aflându-te în Singapore, cu te ocupi? Nu ai fi vrut să revii la munca de profesor?

Acum, când sunt în străinătate, încerc să recuperez ceea ce-mi lipseste mult, adică rolul de profesoară. Mă încadrez în procesul instructiv al fiicei mele, care e deja în clasa a treia. O ajut la temele pentru acasă, deși, câteodată, cel mai mare ajutor pe care îl poți da copilului este sa nu-l ajuți. E o diferență, totuși, mare între procesul instructiv de aici și cel din Moldova. Începând cu faptul că anul școlar începe la 1 ianuarie și terminând cu testele de examinare extrem de voluminoase (15-20 pagini) pentru copiii de clasa întâi. E foarte stresant pentru micuți, dar au și rezultate, odată ce școala din Singapur se consideră una dintre cele mai puternice școli din lume. Deci, nu am nici o ocupație, încerc sa fiu ‘„supernanny” cu copiii mei și sper că, în viitor, ei vor aprecia acest lucru.

Cum l-ai cunoscut pe Chee Ming, actualul tău soț? Și cum te-ai hotărât să părăsești Moldova?

Soțul meu iubește mult să călătorească. A vizitat niște prieteni din Rusia, pe care i-a cunoscut în Canada, pe când își făcea studiile acolo. S-a aflat pe meleagurile ruse un an de zile, apoi a venit în Moldova, în vizită la un cunoscut din Dubăsari. A locuit o luna în casa prietenului său, apoi și-a închiriat un apartament în Chișinău. Avea niște planuri de afaceri în Moldova. Într-o zi s-a rătăcit prin Chișinău, nu găsea str. Ștefan cel Mare, cel puțin sub motivul ăsta s-a apropiat de mine și de prietenile mele cu care eram. Noi țineam calea spre centru, voiam să servim câte o înghețată, așa că i-am propus să ne însoțească. El, după ce a aflat „destinația” plimbării noastre, a insistat să ne servească pe toate trei cu înghețată. Iată așa a început povestea noastra. Într-un interval scurt de timp am devenit cea mai fericita și am obținut toată încrederea în el. A fost o prietenie frumoasă, sincera ca între doi copii. Îmi plăcea la nebunie întrebarea cu care începea fiecare întâlnire cu el: „Ai mâncat ceva?”.

Peste două luni l-au sunat de acasă și l-au anunțat despre starea gravă de sănătate a surorii sale, ea suferea de o boală incurabilă. A fost nevoit să plece, iar eu mi-am zis,„l-am perdut…”. Peste o săptămână m-a anunțat despre decesul surorii sale și mi-a spus că v-a trebui să stea o perioadă mai îndelungată alături de părinții săi, care erau foarte traumați sufletește. În acele clipe, fiind atât de departe de el, începusem să-mi pierd încrederea în faptul că relația noastră mai are un viitor. Ceea ce am apreciat cel mai mult la el e ca s-a întors peste o luna, de la o distanță enormă, ca să mă ia cu el.

Căsătoria noastră s-a limitat la o simplă înregistrare, căci trecuse doar câteva luni de la decesul surorii soțului și nu era momentul potrivit pentru o nuntă. După căsătorie, mi-am păstrat numele meu de familie, e o tradiție a chinezilor, care nu-i obligatorie, dar plăcută și convinabilă mie.

Cum sunt bărbații din Singapore, în comparație cu cei din Moldova?

Bărbații din Asia sunt considerați serioși, preocupați mult de serviciu, reci. Este o parte de adevăr în toate acestea, dar mă consider mai norocoasă, căci am un soț care a călătorit mult, s-a aflat mulți ani în străinătate și cât de mult nu s-ar strădui, nu poate fi un asiatic perfect. Familia soțului are o afacere personală, la care participă ambii feciori ai socrilor mei. De aceea, regimul de munca al soțului este programat după dorința lui personală, el își permite luxul să se afle mai mult timp alături de copii și soție. Un salariu nu chiar mare, dar suficient pentru achitarea tuturor cheltuielilor familiare în așa mod ca, copiii să ne fie indestulați cu de toate, dar nici răsfățați prea mult. Ducem o viață mai relaxată, căci nu trebuie să achităm lunar un împrumutul bancar pentru locuință, locuim într-unul din apartamentele parinților, care e răsplătit deja.

Cât de ușor sau greu te-ai adaptat vieții într-o țară străină, diferită total din punct de vedere cultural?

Nu a fot simplu să mă adoptez într-o țară cu o cultură cu totul diferită de cea din Moldova. Cel mai mare obstacol pe care l-am întâlnit, a fost limba. Aici limba de stat e engleza, iar naționale sunt trei. Pentru familia soțului limba națională e chineza, iar în familie, ei vorbesc în dialect. Deci, eram înconjurată de limbi străine. Am hotărât să studiez engleza – limba de comunicare între cele trei popoare ale Singapurului. Am învățat-o timp de șase luni, fiind ajutată de soț, care hotărâse să petreacă cât mai mult timp cu mine și sa nu-și caute un serviciu, până ce nu mă adaptez eu mai bine. Era unica persoană cu care puteam comunica, dar și de care depindeam totalmente.

Am învățat să comunic și să citesc în limba engleză, dar totuși mă simt necărturară. Întâlnesc greutăți la scris în limba engleză, limba chineza o înțeleg puțin, e limba în care comunica soțul cu copiii, dar eu n-o vorbesc.

Un alt obstacol a fost bucătăria localnicilor, care diferă radical de bucătăria moldoveneasca. Mi-a fost greu să renunț la pâine și să mănânc zilnic orez. Totuși soțul a acceptat toate bucatele pe care le găteam și mi-a oferit suficient timp ca să accept, să îndrăgesc și să învăț să gătesc bucatele băștinașilor. M-am adaptat cam greu la clima călduroasă și foarte umedă. La început, îmi părea că nu am aer suficient ca să respir, mă sufocam. Apoi, anotimpurile mele dragi: toamna și iarna, au ramas acolo, în Moldova. Dorul de familia mea, de asemenea, era de nesuportat.

Totuși au fost și multe lucruri care m-au ajutat să mă adaptez și să îndrăgesc această țară. În primul rând, le sunt recunoscatoare părinților-socri, care îmi înlocuiesc părinții adevărați și cărora le datorez foarte multe. Apoi, sunt înconjurată de o societate unde nu e loc pentru discriminare, mai ales pe criteriu etnic. Din contra, străinii, mai cu seamă europenii și americanii, sunt priviți ca ceva superior, deosebit, valoros. Nu uit să remarc și splendoarea, frumusețea acestui oraș – țară, care m-a cucerit definitiv.

Ce a fost cel mai greu să accepți sau să schimbi în viața ta?

Cred că cea mai dificilă a fost plecarea mea din pedagogie, la început, nu simțeam lucrul ăsta, cu anii însă, am înțeles că o familie impecabilă, nu e totul de ce are nevoie o femeie. Femeia caută să se regăsească și să se afirme și profesional. Femeia are nevoie să se manifeste nu numai pe plan familiar, dar și social. Sunt sigură că aș fi reușit și ai în acest domeniu, dar n-am facut-o, am fost prea „slabă” sau n-am conștientizat la timp ce pierd. Profesorii aici sunt stimați, apreciați la justa valoare, au un statut mult mai înalt decât în Moldova. Acum, deja, cred că e târziu, la vârsta de 38 de ani, când am un copil mic, îmi dau seama că e prea târziu să mai schimb ceva, căci voi mai avea nevoie de vreo 8 ani să mă aflu lângă micuț.

Cât de des veniți în vizită în Moldova, împreună cu toată familia?

După primul an, cât am trăit în Singapore, am avut două vizite în Moldova, la părinții mei. Urmatorii ani, plecam în Moldova o data în an, dar au fost perioade când ne-am aflat acolo si 4 luni și jumăte de an. În anii 2007- 2009 ne-am aflat în Moldova. În ultimii doi ani n-am mers acasă, căci am fost însărcinată, apoi am născut și nu e simplu să călătorești cu bebelușul. Sper că cel puțin la anul vom vizita bunicii noștri dragi. Familia s-a mărit, biletele sunt costisitoare si fetița merge la școală, depindem mult și de acești factori.

Când revii acasă, ce te deranjează în Moldova? Poate îți lipsește ceva, de ce în schimb ai parte în Singapore?

Când revin acasă, în Moldova, mă deranjeaza mult corupția vădită și mita de care este nevoie peste tot. Prețurile înalte ce nu corespund sărăciei la care este sortit sărmanul popor. Pe când, în Singapore, legile sunt foarte aspre/stricte, bine determinate și aplicate cu strictețe la orice pas. Spre exemplu, crima și traficul de droguri sau de persoane sunt pedepsite cu moartea. Aici chiar și comercializarea gumei de mestecat e o încălcare a legii, neexistind gume de mestecat în comerț în general. Singapore este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai sigure si cele mai curate orașe din lume, aici omul se simte în siguranță, protejat și echilibrat.

Ce îți lipsește în Singapore, la ce duci dorul cel mai mult?

Chiar dacă viața de aici este la un nivel mult mai înalt, totuși, duc dorul nemărginit pentru Moldova, țara unde m-am născut și am crescut, țara unde mi-a rămas familia, rudele și prietenii. Moldova e unica țară a carei cetățenie o dețin, căci nu mă dezic de ea pentru a primi cetățenia Singaporelui, care nu acceptă cetățeniile duble. Cel mai impresionant e că fetița mea e îndrăgostită nespus de Moldova. Păstrează multe amintiri memorabile și visează zilnic la viitoarea noastră călătorie. Sperăm că vor fi ceva schimbări în Moldova și cine știe… poate la bătrânețe revin acasă, împreună cu soțul meu.

Copiii tăi cunosc limba română?

Vizitele noastre îndelungate în Moldova i-au dat posibilitate fetiței noastre să cunoască limba română și chiar s-o vorbească bine, dar de când ne-am stabilit aici și fetița a început să meargă la școală, nu mai poate vorbi în română, dar mă bucur că mai înțelege câte ceva, pe când micuțul nostru nu sunt sigură că va avea aceleași oportunități ca și surioara sa.

Cum arată o relație cu o persoană din Asia? E diferită de relațiile familiare din Moldova?

Mă consider o femeie rasfățată de soț, căci având copil de școală și altul micuț, îmi permit dimineața să dorm mai mult decât toți membrii familiei, în timp ce soțul pregatește dejunul pentru școlărița noastră și o duce la școală. La întoarcere face cumpărături și, în sfârșit, îl ia pe micuț de lângă mine, până când acesta flamânzește. Soțul mă ajută la toate lucrările casei. Pregatirea cinei sau a prânzului nu-i necesară, căci peste tot sunt un fel de cantine, care iți permit să servești tot felul de bucate, ceva specific locatarilor. Totuși, în casa noastră se gătește mai des, mie fiindu-mi poftă și de bucate moldovenești.

Cu grijile celor doi copii, puțin timp îmi mai ramâne pentru mine, dar totuși îmi pot permite și eu câteva din plăcerile femeilor. Chinezoaicele de firea lor, sunt foarte modeste și respectuoase fața de cei din jur, ceea ce mi-ar permite să am multe prietene, dar nu am multe. Mi se par prea curioase și de multe ori pun întrebari naive, dupa parerea mea. Chiar într-o zi, eram într-o farmacie, o chinezoaică încerca să creeze releții de prietenie cu mine. După câteva complimente plăcute la adresa mea, a trecut și la copil, întrebându-mă cum de s-a întâmplat că micuțul meu are pielea atât de albă, cu ce bunuri m-am alimentat pe percursul sarcinii, de au dat un așa rezultat bun, mă întreba ea.

Cine e capul familiei într-o căsnicie cu un cinez?

Populatia orașului Singapore este foarte variată în naționalități, dar procentul cel mai mare al populației îl alcătuiesc chinezii. Standardele familiilor chineze nu se deosebesc de ale noastre, căsatoriile se fac prin consensul ambelor părți, forma de căsătorie este monogamă. În familie e sistemul egalitar (autoritatea în familie aparține, deopotrivă, femeii și bărbatului). Statul solicită familiilor să aibă doi sau și mai mulți copii, dar sunt și familii care nu doresc copii, chiar dacă sunt îndestulate financiar.

Ce statut social are femeie în societatea din Singapore?

Femeile din Singapore nu au un concediu de maternitate. Se bucură doar de o luna de concediu de la nașterea copilului, apoi sunt nevoite să revină la serviciu. Copiii sunt lăsați în grija bonelor, ele sunt acelea care le cresc copiii chinezoaicelor și care se ocupă de treburile casei. Am întâlnit multe chinezoaice care nu au un serviciu, dar oricum au nevoie de ajutoare, câte odata chiar și de doua bone pentru a o ajuta să-și crească copiii. Sunt preocupate mult de sănătatea proprie, de frumusețea și culoarea pelii, petrec mult timp în saloanele de frumusețe. Sunt foarte atente la produsele pe care le folosesc în alimentație, cunosc foarte bine ce este bun și sănătos pentru ele și ce nu.

Ești împlinită ca femeie, ca soție, mamă?

Da, sunt împlinită ca femeie, deoarece am multe din ceea ce își dorește fiecare reprezentantă a sexului frumos. Împlinită ca soție, deoarece am un soț grijuliu și iubitor, și, în sfârșit, împlinită ca mamă, având doi copii minunați, sunt mulțumită că le pot oferi viața, la care visează mulți copii.

Distribuie articolul: