În trei luni de zile cât este în «exil», fără conexiune bună la Internet şi apă caldă, s-a familiarizat la perfecţie cu realităţile africane. Despre bogaţi şi săraci, bucătărie exotică şi standardele de frumuseţe în stil african aflaţi mai jos.

– Cum arată o locuinţă tipică africană?
Cei mai săraci stau în nişte căsuţe foarte mici, o cameră-două la toată familia, iar familiile, de obicei, sunt numeroase. însă sunt şi camerunezi extrem de bogaţi. Lângă o căsuţă ca vai de ea, poţi vedea o casă de nu-ţi vine să crezi ochilor.

– Ai încercat bucătăria locală? Care sunt bucatele tale preferate?
Desigur. Mă topesc după bananele-plantain, un soi de banane care trebuiesc pregătite înainte de a le mânca şi peştele fript la grătar, pe care femeile cameruneze îl gătesc la orice colţ de stradă.

însă sunt bucate foarte pipărate pe care nu le pot mânca. Iar unele arată cam ciudat. Prima dată, am comandat din meniu legume cu carne. Mi s-a adus ceea ce-aş numi eu o farfurie plină cu iarbă. Un fel de plante pe care ei le numesc legume. însă oricum bucătăria africană e foarte gustoasă.

– Ca oricărei femei, îmi este interesant, cum sunt femeile cameruneze?
în mare parte, femeile sunt „destinate” bucătăriei şi reproducerii.

O femeie tipică e plinuţă, nu se epilează, iar dacă mai are păr pe piept şi barbă, ceea ce e foarte des întâlnit, e un motiv de mândrie, care denotă puterea acestora. Iar aici, orice bărbat caută o femeie puternică, care ar putea face mulţi copii.

– Cum sunt tratate femeile?
Odată căsătorite, acestea practic devin proprietatea bărbaților. în general, în familie bărbaţii iau deciziile cele mai importante.

La oraş, soțiile se mai dau cu părerea, însă oricum va fi aşa cum decide soţul, pe când la sate femeia nici măcar n-are dreptul să stea alături atunci când bărbaţii discută. Ele pot să decidă câte kg de ceapă să cumpere şi câte roşii, cam aici se rezumă puterea de decizie a femeii.

în plus, după cum se exprimă ei, soțul are tot dreptul să-şi bată soţia. Au şi o explicaţie foarte „logică`: cum să nu baţi femeia pe care o iubeşti?

– Să trecem la lucruri mai pozitive, care e moda în Africa? Ce e acum în trend?
Hainele tradiţionale sunt nemaipomenite. Ador rochiile tradiţionale ale femeilor.

în general aş spune că sunt foarte moderni. Chiar m-a mirat modul lor de a se îmbrăca. N-aş spune că e foarte diferit, pentru că hainele tot din China vin, ca şi cele de la piaţă de la noi.

Chiar uneori au gusturi mai bune, dar am descoperit destul de repede de ce. O bună parte din îmbrăcăminte este adusă second hand, respectiv, trebuie să le mulţumească şi americanilor.

– Când te întorci în Moldova, ce planifici să faci?
Mă apuc să caut următoarea destinaţie! 🙂

Distribuie articolul: