Deja de câțiva ani, recoltarea și stocarea de celule stem a devenit un serviciu destul de solicitat și în România, părinții apelând la acesta cu scopul de a le asigura urmașilor „o viață lungă și fericită”. Celulele stem se recoltează din sângele conținut în cordonul ombilical, care sunt păstrate și pot fi utilizate, de-a lungul vieții, în tratamentul unei game largi de afecțiuni. Desigur, un astfel de serviciu costă pornind de la cca 1000 de euro, iar în România, promovarea sa se face mai ales cu sprijinul vedetelor. Pe câteva dintre ele le vom enumera mai jos.

Despre faptul că a stocat celule stem pentru micuța Nicole, Elena Gheorghe a anunțat astăzi, subliniind că a ales o bancă de celule stem din Germania.

„Iubirea pentru propriul copil este neprețuită și cum fiecare părinte își dorește tot binele din lume pentru copilul lui, așa și eu m-am gândit încă de la începutul sarcinii la recoltarea de celule stem. Sunt multe variante”, spune artista care a născut la mijlocul acestei luni.

elena

Și Alina Sorescu a apelat la serviciul de recoltare și stocare a celulelor stem, imediat după nașterea Raisei – a doua fetiță a sa, născută acum un an și 3 luni.

Andra a vorbit din nou despre depozitarea celulelor stem acum doi ani, când a născut-o pe Eva Maria Ioana.

„Am învățat, în timp, că este responsabilitatea noastră ca părinți să asigurăm copiilor noștri nu doar cel mai bun început în viață, ci să le oferim, în primul rând, siguranță: este datoria noastră să le protejam sănătatea în anii care vor urma – acesta e unul dintre motivele pentru care am ales să recoltăm celulele stem ale fetiței noastre.  Am citit mult despre acest subiect și cred că este o ocazie unică pentru orice părinte – prea importantă pentru a irosi această sursă de tratament atât de valoroasă. Da, este un domeniu controversat încă, în care cercetările continuă, dar dacă există o șansă ca aceste celule stem să ofere pe viitor posibilități terapeutice care încă nu au rezolvare, atunci aceasta trebuie valorificată! Mai mult, am aflat că numărul de boli care pot fi tratate oficial cu celule stem crește de la an la an și că deja au fost făcute peste zeci de mii de transplanturi cu celule stem din cordonul ombilical”, declara, atunci, vedeta.

Andreea Marin: „Am ales soluția recoltării de celule stem, pentru că este o șansă în plus pentru copilul meu pe viitor, sănătatea fetiței mele fiind mai importantă decât orice pentru mine, ca mamă. Dacă Dumnezeu îmi va mai dărui un copil, voi face același lucru”.”

Ce-spun-vedetele-despre-recoltarea-de-celule-stem

Și editorul de modă Iulia Albu a apelat la același serviciu odată cu venirea pe lume a fetiței sale, Mikaela Albu (8 ani):

fetita-iuliei-albu-scoala

Foto: Instagram, Libertatea.ro, celulelestem.ro, Facebook