Elena Gheorghe trăiește emoții intense în fiecare zi. Și asta pentru că, în curând, va aduce pe lume încă un copilaș. Se pare că sarcina i-a accentuat și anumite calități. Interpreta a devenit mult mai curajoasă, fapt pentru care și-a realizat și unul dintre visurile pe care le avea de mult timp.

Mereu a vrut să aibă un tatuaj, dar niciodată nu a îndrăznit să și-l facă. Acum, însă dorința ei s-a împlinit. Totuși, artista nu a apelat la unul permanent, ci la un tatuaj de scurtă durată. Aceasta a ales să își picteze ambele mâini, iar rezultatul este unul pe cât se poate de frumos.

Elena trăiește din plin ultimile luni de sarcină. Graviduța duce un mod de viață activ, fiind implicată în diverse evenimente, dar nu uită să se odihnească și să fie alături de familie. Plimbările la aer liber și alimentația sănătoasă sunt la ordinea zilei.

Vezi și: În aproape 7 luni de sarcină, Elena Gheorghe s-a îngrășat cu 1,5 kg. Ce o ajută să se mențină în formă

Foto: Instagram.com

Distribuie articolul: