Ziua de întâi septembrie are dublă semnificație festivă pentru familia Băsescu. În această zi, se împlinesc 3 ani de la căsătoria Ebei cu Bogdan Ionescu și 2 ani de la venirea pe lume a fetiței lor – Sofia Anais. 

Anul trecut, în aceeași zi, de întâi septembrie, aflam despre faptul despre faptul că fetița Elenei Băsescu a împlinit un an și că în această zi, a sărbătorit alături de nașii de botez, printre care și Dorin Chirtoacă, plecat cu această ocazie la București. Primarul de Chișinău i-a tăiat moțul fetiței, după care, Sofia a fost supusă unui „test de prezicere a viitorului”, prin care urma să aleagă de pe o tăviță un obiect care ar urma să-i determine viitorul. Atunci, nepoata ex-președintelui român a ales un singur obiect: bărcuța! Și nu este de mirare, pentru că bunicul micuței, în tinerețe, a fost amiral, comandant de nave și căpitan de cursă lungă. Un alt ritual pe care l-a realizat Dorin Chirtoacă a fost ruperea pâinii deasupra capului finuței sale.

page

În acest an, am aflat mai puține detalii despre cum a fost sărbătorită ziua de naștere a Sofiei Anais. Elena Băsescu a distribuit, în schimb, o fotografie nou-nouță cu fetița sa, în care arată lumii cât de mult a crescut aceasta. „My first of september. 2 anişori de viaţă pentru fetiţa mea, 3 ani de căsnicie…”, a scris Elena Băsescu pe Facebook, cu ocazia dublă, celebrată astăzi.

La vârsta de doi ani, Sofia Anais este copia tatălui său.

11990547_871368502952687_1029272546088560366_n

Dacă anul trecut existau doar speculații cu privire la faptul că Eba ar urma să aducă pe lume și un flăcău, în acest an, băiețelul Elenei Băsescu deja e mare. Traian Jr. a fost prezentat recent, într-o fotografie realizată în vacanță.

11951787_869115196511351_2584384612230294288_n

Foto: Facebook.com

Distribuie articolul: