Moldoveanul Petru Butnaru, cunoscut ca Peza Boutnari, este cel ce a stabilit 9 recorduri Guiness la instrumente de percauție, efectuând 15 bătăi la tobe într-o singură secundă. Peza își transmite tehnicile și tinerelor generații predând în școlile de muzică din orașul Hamburg, Germania, iar cînd este în Republica Moldova acesta organizează cu regularitate festivalul Internațional al Toboșarilor și Percuționiștilor „Drum Day”.

Moldoveanul și-a descoperit dragostea față de muzică încă din copilărie, iar la 12 ani a învățat să mânuiască primul instrument, care a fost anume toba electronică.

Peza Boutnari locuiește în Germania, unde este stabilit de peste 20 de ani. Acolo toboșarul este un mare promotor al muzicii și al artei reușind să transmită tehnica proprie de percuție în școlile de muzică din orașul Hamburg (una dintre ele aparținându-i).

Începând cu anul 2012, în Republica Moldova este organizat Festivalul Internțional al Toboșarilor și Percuționiștilor „Drum Day”, un eveniment care se desfășoară la Ungheni, locul de baștină al instrumentistului. În cadrul acestui festival se abordează astfel de stiluri muzicale precum jazz, funck, classic, etno și rock.

Rolul lui Peza în cadrul festivalului este unul foarte important întrucât evenimentul este finanțat și promovat în exclusivitate de către acesta. Prin intermediul Festivalului „Drum Day”, artistul urmărește nu doar promovarea muzicii, dar și identificarea celor mai talentați jazzmeni și toboșari din Moldova.

Din  ’92 până în prezent, Peza are un rol important pe piața jazzului din Germania, precum și pe cea din Republica Moldova, publicul admirândul pentru realizările lui muzicale, pentru tehnica abordată și calitățile carismatice.

Autor: Ana Scripnic, stagiară

Distribuie articolul: