Studii: Universitatea Pedagogică Ion Creangă, Facultatea Pedagogie, dans sportiv și modern;

Ocupație: Antrenor în cadrul Clubului de dans sportiv „Codreanca” ;

Pasiuni: Pictura, muzica și dansul;

Limbi străine: Engleza și rusa;

Ultima carte citită: „Fluturi” de Irina Binder.

Sugerează și tu o doamnă notorie!

Marina Pînzaru este una din femeile care își cunoaște foarte bine locul și se dedică cu multă dăruire și pasiune în fiecare ativitate în care se implică. Responsabilă, energică, deschisă, sinceră, luptătoare și muncitoare. Astfel o caracterizează rudele și prietenii. Aceste calități reușește să le descopere oricine imediat ce are ocazia să o cunoască.

Marina

Este pasionată de artă și de tot ce e frumos. Muzica a fost mereu parte din viața sa. De mică, Marina a frecventat orele de pian și solfegiu. Un loc aparte a revenit însă dansului sportiv pe care a început să-l practice de la vârsta de 5 ani. A participat la numeroase competiții naționale și internaționale. La multe din acestea „a cules” lauri.

MarinaÎn prezent, Marina îi învață pe cei micuți să aibă o pasiune pentru dans și tot ce este frumos.

Acum doi ani, o accidentare la picior a pus-o în situația să renunțe să mai iasă în ringul de dans. Dar, continuă să fie prezentă mereu acolo prin discipolii pe care astăzi îi antrenează și pe care, spune ea pur și simplu îi adoră. Marina Pînzaru este antrenor în cadrul Clubului de dans sportiv „Codreanca” și este implicată în organizarea competițiilor naționale și internaționale de dans sportiv.

Prin activitate pe care o are astăzi, Marina reușește să îmbine armonios utilul cu plăcutul. De doi ani antrenează și învață copiii să deprindă arta dansului sportiv. Deși la prima vedere ar părea un lucru dificil, pentru că orice copil este o personalitate aparte cu temperamentul, sinceritatea și nerăbdarea sa, Marina știe întotdeauna cum să se apropie de fiecare, pentru că spune ea „cu răbdarea treci si marea”.

marina„Nu pot spune când mi-a fost mai ușor – atunci când dansam sau acum când îi învăț pe alții. Nu pot compara. Și eu am învățat la rândul meu de la antrenorii mei, cărora vreau să le spun un mare mulțumesc. Nu a fost ușor deloc să deprind corect tehnica dansului. Au fost ani de muncă zilnică. Acum că am ajuns să antrenez diferiți copii, cu diferite vârste și caractere, mi-am dat seama că nu e suficient doar să deții informația necesară și să o transmiți celor ce învață. Este foarte important modul în care o faci, cum transmiți acel mesaj. E nevoie de multă îndemânarea pentru a capta atenția și curiozitatea copiilor. Dar și mai important este să-i insufli dragostea față de dans. Să-l faci să danseze din plăcere, nu doar pentru că vrea mama sau tata să îl vadă acolo, iar la competiții tremură de frică să nu facă un pas greșit pentru că știe că îl vede antrenorul”, povestește Marina.

Și pentru că orice lucru făcut cu maximă responsabilitate și dragoste te răsplătește pe măsură, rezultatele muncii depuse în sala de antrenamente nu s-au lăsat prea mult așteptate. În cadrul competiției internaționale Chișinău Open din acest an, organizată de Federația moldovenească de dans sportiv, discipolii Marinei Pînzaru au urcat pe piedestal la majoritatea categoriilor la care au concurat. Vom menționa doar câteva din ele – locul I și II la categoriile Juvenile I Grand Prix, Latin și Standard. În categoria Începători 2007 și mai mici, cinci din șase finaliști au fost „pitici” antrenați de Marina Pînzaru.

Am întrebat-o care e secretul succesului ei. A răspuns simplu – PRIETENIA și MUNCA.

Foto: PentruEA, Facebook.com

Sursa: EaLider.md

Sugerează și tu o doamnă notorie!

Distribuie articolul: