Cele mai frumoase zece studente de la Academia de Studii Economice din Moldova au luptat aseară pentru titlul de Miss ASEM 2019. Fetele au concurat la tradiționala competiție, punându-și în valoare talentul, originalitatea, zâmbetul și ținuta de lider. Câștigătoare a fost desemnată Luciana Gurduz, studenta anului II. 

Participantele au încercat să cucerească publicul prin frumusețe și inteligență, fiind supuse la patru probe: defilarea în ținută business, prezentarea personală într-un mod artistic, prezentarea sponsorului într-un mod artistic și defilare în rochii de seară.

„Concurs a fost organizat cu foarte multă implicare nu doar de către echipa de organizare dar și cei care au venit să ne susțină și să aprecieze munca pe care am depus-o în acest concurs. Sunt foarte pozitivă și fericită, iar fetele din seara aceasta au dat dovadă de multă creativitate, muncă, efort și au fost la nivel”, menționează Valeria Mirca, organizatoare.

Titlul de Vice-Miss l-a obținut Nicoleta Bugan de la Colegiul Național de Comerț al ASEM și Valentina Gaidarji, de la Facultatea Business și Administrarea Afacerilor, care a fost desemnată și „Simpatia publicului”.

„Mereu când ai așteptări mici, rezultatele sunt peste măsura așteptărilor. Exact asta am simțit și eu, niște emoții irepetabile și lacrimi de fericire. Prin acest concurs m-am depășit pe mine și am înțeles că sunt frumoasă și pot face față unui asemenea concurs, este prima mea experiență și cu  siguranță nu ultima” ne-a povestit Valentina.

Concurentele au primit premii din partea sponsorilor, iar invitați speciali au fost Danieli Shvets și Patric Hanganu.

 „Participantele au fost bravo, s-au prezentat frumos și cu entuziasm, iar juriul au ales câștigătoarea în mod corect, însă evenimentul a fost plictisitor, din motiv că s-a pus accent pe prezentările sponsorilor și nu a participantelor”, a adăugat Patric Hanganu, tânăr interpret.

„Mă bucur că se organizează astfel de evenimente unde tineretul se manifestă. Au fost momente unice, cu mult umor dar și emoționante, participantele fiind cele mai bune. M-am simțit împlinit cântând în fața unui public tânăr și activ”, ne-a spus Danieli Shvets.

Învingătoarea concursului a fost aleasă Luciana Gurduz, anul II la Facultatea „Relații Economice Internaționale”, specialitatea Economie Mondială și Relații Economice Internaționale.

Evenimentul organizat sub egida Rectorului și Senatul Studențesc al ASEM și a fost găzduit de restaurantul Butoiaș.

Autor: Rodica Popa, stagiară

Distribuie articolul: