Confundăm adesea iubirea cu obișnuință, dependență, atracție fizică, umplerea unui gol încât nu e de mirare că multe relații se termină cu un dezastru sau sunt pline de tensiune și nefericire. Partea bună este că îți poți da seama de sentimentele tale și ale lui. Iată cinci semne care îți arată că ceea ce trăiești nu este iubire.

1. Trăiești mai mult dramă decât stabilitate

Iubirea înseamnă dăruire și comunicare. Aceste două componente importante conduc la stabilitatea unei relații. Pasiunea se încadrează și ea în această ecuație, însă este ca un foc care arde constant pentru că este protejat și întreținut. Dacă ceea ce simți este doar un foc mistuitor care aduce haos în viața ta probabil că nu este vorba de iubire ci de atracție fizică

2. Te concentrezi mai mult pe aspectul fizic.

Atracția fizică este punctul de plecare al multor relații. Ceea ce este în regulă dacă reprezintă scânteia care naște ceva mai profund. Dacă ești obsedată de corpul lui și te gândești non-stop la atingerea acestuia, înseamnă că atracția fizică predomină. , dacă tot ce vă puteți gândi este să vă dezbrăcați, decât vă concentrați mai mult asupra atracției fizice. Cel mai bun indiciu pe care il poți avea în privința sentimentelor tale și ale lui este ceea ce se întâmplă după ce faceți sex. Vă cuibăriți unul în brațele celuilalt sau vă răciți ca niște sloiuri de gheață.

3. Preferi fantezia creată în jurul lui în loc de persoana lui reale

Multe femei au fantezii cu actori celebri sau alte persoane publice. Uneori însă tind să construiască o întreagă fantezie în jurul bărbatului cu care se întâlnesc, fără să reușească să îl cunoască cu adevărat. Dacă preferi această fantezie în locul personalității sale reale, nu eștii cu adevărat îndrăgostită.

4. Trăiești o senzație de dependență acută

Ori de câte ori iubirea devine o nevoie, o dependență, nu mai este iubire. Dependența transformă iubirea în obsesie. Pentru a iubi pe cineva cu adevărat e nevoie să te iubești pe tine. Abia atunci poți aprecia, respecta și dori fericirea bărbatului de lângă tine chiar și atunci când nu e lângă tine.

5. Iubirea ta este condiționată.

Oricine a fost cu adevărat îndrăgostit poate recunoaște faptul că iubirea este necondiționată. Dependența de cineva, atracția, dorința nu sunt. Dorința are nevoie să fie satisfăcută, fără să îi pese de nimic altceva. Când dorești pe cineva vrei doar să-l obții. Iar după ce îl obții, treci la următorul. Daca iubești pe cineva îți dorești să fii cu el pentru eternitate.

Citește și: Cercetătorii: „bărbații înșală chiar dacă își iubesc partenerele” Motivul?

Distribuie articolul: