Afacerea soților Viorica şi Ruslan Stratulat, din orașul Șoldănești pe bună dreptate se poate numi „cu iz de brânză de oi”. După ce au primit în dar, la nuntă, o oaie din partea nașilor, cei doi soți au decis să-și lanseze o afacere în creșterea oilor și producerea de lapte și carne, așa că au deschis, foarte curând, o stână. Potrivit unui reportaj realizat de Impuls TV, ovina cu adevărat a pus temelia afacerii pe care cuplul o deține acum.

Cei 4 membri ai familiei Stratulat au în posesie deja 80 de oi și își exprimă speranța că brânza produsă de aceste animale va fi recunoscută, în scurt timp, și în străinătate.

„M-am născut în oi, bunelul avea oițe, iar dragostea asta pentru oi a venit de la bunelul. Făcându-mi studii la Chișinău și întorcându-mă înapoi la Șoldănești, m-am căsătorit, iar la nuntă ne-au dăruit o oaie. Toți râdeau de noi, dar de la oaia aceea, dar încetișor, am adunat ceea ce avem în timpul de față. Ar trebui, dacă suntem într-o țară europeană, să avem credite petru începători măcar la 2% și nu la 21%, dar să fim susținuți și prin programe, granturi, creditare. O cetățeancă din Italia, care are 5 hoteluri în gestiune, a gustat brânză produsă de familia mea și apoi a discutat cu mine și mi-a propus să-i realizez brânză în Italia, dar noi nu avem calea care să ne permită să ducem lactatele în UE. Dacă va fi posibil să includem linia de prelucrare a lânii, vom avea nevoie și de ajutorul Guvernului. Eu, ca un simplu productor de lapte și carne, nu pot merge și cere subvenții”, mărturisește fermierul Ruslan Stratulat, într-un interviu pentru Impuls TV.

Acesta mai mărturisește că pentru a deschide stâna, familia a trebuit să cumpere un teren, pe care să fie amenajată construcția. Pe parcursul zilei, oile pasc, iar la seara,sunt mulse de către un bărbat care vine de la o distanță de circa 20 de kilometri.

Închegatul laptelui îi revine Vioricăi Stratulat, soției lui Ruslan. „Sunt foarte multe afaceri, dar asta ne reprezintă pe noi. Suntem țărani și avem această profesie din moși-strămoși”, recunoaște mama fiicelelor Minodora și Daniela, care își ajută părinții în toate.

Potrivit Impuls TV, soții Stratulat și-au lansat afacerea și o întrețin fără ajutorul statului; au obținut totul cu propriile mâini.

 

Distribuie articolul: