Selena Gomez are un an plin atât din punct de vedere sentimental, cât și profesioal. Vedeta s-a despărțit de The Weekend, s-a împăcat cu Justin Bieber, și-a făcut un transplant de rinichi, s-a facut blonda pentru prima dată, iar la final de an a primit un titlu important din partea Billboard. Billboard a desemnat-o Femeia Anului 2017 pe Selena Gomez.

John Armato, presedintele The Hollywood Reporter-Billboard Media Group, a declarat:

„Selena nu doar că domina topurile, dar inspira tinerele femei de pretutindeni să fie autentice, recunoscătoare și neînfricate în a se face auzite. Selenei nu îi este teamă să spună ce gândește și a fost mereu un avocat al celor în nevoie. Suntem încântați să putem să o onorăm ca Femeia Anului 2017”.

Pentru a celebra acest titlu, Selena a făcut o ședință foto specială. Vedeta a adoptat un look sexy și provocator, total diferit față de imaginea cuminte cu care și-a obișnuit fanii până acum. Selena poartă o salopetă cu un decolteu amplu, machiaj smokey eyes și pentru coafarea părului, stiliștii au optat pentru tendința wet look.
În ceea ce privește viața ei sentimentală se pare că, dacă nu s-ar fi operat, nu ar fi ajuns să se împace cu Justin. Un apropiat al celor doi a declarat faptul că Justin a aflat din presa de operația Selenei și a fost deranjat de faptul că nu i-a spus direct Selena. Cei doi au început să vorbească prin mesaje, Justin i-a trimis flori când era în spital și de aici și până la o împacare se pare că a mai fost un singur sfat din partea unui pastor la care merg ambele vedete.

Vezi și: Selena Gomez și Justin Bieber sunt de nedespărțit! Cei doi au fost din nou surprinși împreună (Foto)

Distribuie articolul: