Acum câteva săptămâni cântăreaţa britanică Duffy a dezvăluit că motivul dispariției ei din lumina reflectoarelor a fost o întâmpare tragică. Iată că duminică seara, aceasta a venit cu o serie de mărturisiri despre calvarul prin care a trecut în anii 2010 timp de o lună, pe durata căreia a fost drogată, violată şi ţinută captivă, relatează digi24.ro, citând DPA.

Prin intermediul unui mesaj publicat pe blogul său personal, cântăreaţa galeză a spus că trauma pe care a suferit-o a determinat-o să se retragă din lumina reflectoarelor. Este pentru prima dată când artista de 35 de ani a oferit detalii despre calvarul prin care a trecut în urmă cu aproape un deceniu, însă nu a făcut public numele agresorului.

„Era ziua mea de naştere, am fost drogată într-un restaurant, apoi am fost drogată timp de patru săptămâni şi am fost dusă într-o ţară străină”, a scris ea într-un mesaj pe Instagram. „Nu-mi amintesc când am urcat în avion şi apoi m-am trezit pe bancheta din spate a unui vehicul aflat în mers. Am fost dusă într-o cameră de hotel şi agresorul s-a întors şi m-a violat”, a dezvăluit artista, citată de Agerpres.

Duffy a spus că, după ce a reuşit să evadeze, a fost vreme îndelungată mult prea speriată pentru a merge să raporteze acele fapte în faţa ofiţerilor de poliţie. Ulterior, artista a apelat la serviciile unui psiholog, care a ajutat-o să îşi revină de pe urma traumei suferite.

„Împărtăşesc toate acestea pentru că trăim într-o lume care doare şi acum nu îmi mai este ruşine că ceva m-a rănit profund”, a scris ea.

Duffy a spus că experienţa chinuitoare a determinat-o să se retragă din viaţa publică în 2011. „Nu îmi e ruşine nici să spun că am petrecut aproape zece ani complet singură şi încă mă doare inima să scriu acest lucru”, a adăugat ea. „Acum pot lăsa acest deceniu în urmă. Acolo unde este locul trecutului”, a mai scris ea.

În februarie, cântăreaţa a publicat un mesaj pe Instagram în care a dezvăluit că a fost violată, fără a oferi însă detalii despre cele întâmplate.

În 2008, cântăreaţa a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop, cu materialul său de debut „Rockferry”. În 2009, artista galeză, al cărei nume real este Aimee Anne Duffy, a câştigat şi trei premii Brit.

Cel mai recent album semnat de Duffy a fost lansat în 2010.

Vezi și: Drogată, violată și ținută captivă câteva zile. O interpretă celebră a dezvăluit prin ce coșmar a trecut (Video)