Este cunoscut faptul că, pe lângă meseria de jurnalist, Aura Revenco este pasionată la maxim de muzică. Și pentru că surcica nu sare departe de trunchi, fiul prezentatoarei JurnalTV, Dragoș a moștenit talentul. Ba mai mult, micuțul de doar patru ani a reușit deja să înregistreze succese în domeniu. Mai nou, acesta și-a format propria trupă cu care a debutat chiar îi emisie directă!


img_5517

Pentru Ea.md, Aura Revenco a dezvăluit motivul pentru care Dragoș poartă în suflet dragostea pentru muzică:

„Mie îmi place să cred că Dragoș a început să nutrească o oarecare pasiune pentru muzică încă din burtica mea. Zic asta, pentru că atunci când eram în concediu de maternitate petreceam foarte mult timp cântând la chitară. În acea perioadă scriam versuri, mă aventuram să cânt piese complicate pe care până atunci nu mă încumetam să le încerc. Probabil Dragoș a fost „terorizat” de sunetul strunelor și de glasul meu. Talentul, însă i l-am descoperit de-a binelea atunci când a început să meargă la grădiniță. Cea care i-a observat înclinația spre muzică, i-a luat coardele sufletului în palme și a început să lucreze cu el pe acest segment a fost doamna educatoare Aurelia Covalschi, căreia îi suntem extrem de recunoscători. Prima piesă înregistrată, „Coșarul”, a fost o mare surpriză pentru noi, iar Dragoș a lansat-o cu mare succes la TV chiar de ziua lui, la 4 ani. În prezent are patru piese înregistrate.”

„De obicei, doamna educatoare îi alege piesele, dar ultima, în stil rock, a fost decizia mea. Noi ascultăm foarte multă muzică bună în mașină. Pe melodiile celor de la IRIS, Scorpions, Ștefan Petrache sau Tudor Gheorghe ne ducem și venim de la grădiniță. Am observat că dacă îi place piesa învață versurile după prima audiție. De fapt, crearea acestei trupe, RocKids a fost visul meu. Când vedeam cu câtă pasiune și artistism cânta Dragoș în mașină „Da, da eu știu”, mi-l imaginam cât de drăgălaș, dar și haios ar fi alături de încă patru colegi îmbrăcați în haine rock, cu accesorii rock și instrumente muzicale pe potrivă. Totuși, să muncești cu pici de patru ani nu e atât de ușor. Meritul îi revine din nou doamnei Aurelia Covalschi care s-a ocupat cu ei zile întregi și domnului Adrian Idricean, cel care a făcut aranjamentul muzical”, a adăugat Aura.

img_5519

Alături de încă patru colegi de grupă: Sebastian, Ștefan, Cezar și Eugen, Dragoș Revenco, solistul trupei RocKids a făcut senzație și la evenimentul de lansare a piesei „Da, da eu știu” care a avut loc în grădinița în care învață picii. Își doresc să ajungă pe scene mari, iar pentru asta depun tot efortul de… rockeri:

„Eu sunt șefu’ în trupă. Mi-a plăcut foarte mult să cânt în fața unui public. Avem și  mulți fani: fetele din grupa noastră. Eu vreau să fiu un artist adevărat când voi fi mare. Și Zorro vreau sa fiu, ca să salvez lumea”, a spus Dragoș pentru Ea.md.

Micuții nu se opresc aici. Ne-au promis că în scurt timp vor surprinde cu noi producții muzicale și mai amețitoare. Nouă nu ne rămâne decât să le urăm mult succes și inspirație!

Foto: Arhivă personală

Video: Jurnaltv.md

Distribuie articolul: