A fost mai mulți ani corespondent TVR la Chișinău, asta după ce a fost reporter de front în Afganistan şi fâşia Gaza. Jurnalistul, Doru Dendiu, născut la Constanța, ne-a mărturisit că, acum, Chișinăul i-a devenit locul, unde se simte Acasă, chiar dacă este numit de unele persoane „venetic” și i se impută că ar fi vinovat de evenimentele din aprilie 2009. Descoperiți în interviul de mai jos cum și-a întâlnit Doru Dendiu soția, originară din Chișinău, ce l-a șocat când a venit pentru prima oară în Moldova, dar și ce l-a inspirat să-și numească blogul „W.C. cu flori”? Din 2006 trăiți la Chișinău, puteți spune că a devenit acest oraș o a doua casă pentru dvs.?

Am trăit în Chişinău unele dintre cele mai frumoase clipe din viaţa mea, de până acum. Familia mea este aici. Soţia, o basarabeancă cu strămoşi polonezi dinspre tată şi ucrainieni din partea mamei, m-a bucurat cu doi băieţi minunaţi. Chişinăul este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am văzut. Sigur, nu se compară cu oraşele istorice româneşti, precum Sibiul, Braşovul sau Clujul, dar are un farmec aparte. În cartierul în care locuiesc acum sunt case vechi, cu o linie arhitecturală deosebită. E linişte. În ograda blocului, pe crengile copacilor, am văzut nu o dată păsări cu un colorit pe care îl nu-l mai văzusem din copilăria petrecută la bunici. Da, Chişinăul este pentru mine, azi, chiar prima casă, nu a doua. Ne descurcăm cam greu acum, dar am discutat cu soţia şi vom încerca să mai avem un copil, dacă se poate fată, dacă nu, ne vom bucura şi pentru al treilea băiat.

Ce v-a uimit cel mai mult la basarabeni când ați venit pentru prima oară în Moldova?

M-a şocat discrepanţa dintre nivelul de trai şi mărimea lefurilor. Prin 2008 am avut chiar probleme din cauza asta, cu şefii de la Bucureşti, care nu înţelegeau de ce mă plâng că nu mă descurc cu un salariu de aproape 400 de dolari, de 4 ori mai mare decât salariul mediu local. A trebuit să fac un reportaj, am filmat preţurile la piaţă, la tarabe, la super-market-uri şi foarte greu am convins. M-a mirat rezistenţa elitei culturale locale, în faţa mancuţilor din regimul Voronin. M-a impresionat rezistenţa unor oameni cu pantofii scâlciaţi, cu stofa pantalonilor roasă de vreme, poate fără niciun leu în buzunar, dar mândri şi apărători înverşunaţi ai limbii române, a valorilor sociale şi culturale autentice.

Dacă ați avea șansa să mai alegeți o dată, ați mai veni la Chișinău pentru a profesa jurnalismul?

Am ajuns în Chişinău în 2006, într-un context personal trist şi am simţit că nu mai pot pleca de aici. Nu mă mai „trăgea aţa”, cum se spune, înapoi la Bucureşti. Aşa că, aş minţi să spun că a fost alegerea mea. Cred că Basarabia a ales pentru mine. Îi mulţumesc şi jur că nu o voi trăda niciodată.

Blogul dvs. se numește „W.C cu flori”, de ce anume această denumire?

În toamna lui 2006 am intrat în toaleta pieţei din Căuşeni. Destul de curat, puţea tare a clor, iar pe îmbinarea pisoarelor „tronau” două pet-uri din plastic, tăiate la jumătate, pe post de vază, pentru un mănunchi de flori de câmp. A fost o imagine care m-a impresionat. De foarte mult timp nu mai scriu pe blog. Nici poezii, nici altceva. Mi-am promis mie însumi, că următorul text pe care îl plasez pe blog să fie anunţul privind succesul integrării europene a Basarabiei. Bineînţeles, dacă n-am să uit parola de acces până atunci. Asta era în 2009, înainte de aprilie. Acum sunt mai sceptic, dar cine ştie… multe se pot întâmpla.

Scrieți și poezii, completează versurile activitatea jurnalistică sau sunt două lucruri care nu se intersectează?

Când postam poezii pe blog eram îndrăgostit, de actuala soţie. Am scris, în general, în momentele de tristeţe, când dintr-un motiv sau altul săream pârleazul şi fugeam la birou pentru câte o săptămână, două, trei…

Ați fost numit „venetic” de la început, iar politicienii de atunci nu erau bucuroși de loc de activitatea dvs. ca jurnalist. În prezent cum stau lucrurile?

De multe ori mă întreb cum am scăpat teafăr de teroarea antiromânească a regimului Voronin? Profesional, nu am făcut nicio cedare, dar nici nu am depăşit limitele decenţei în redactarea textelor pentru TVR. Îmi aduc aminte că în corespondenţa despre instalarea guvernului Grecanâi am scris sec, la final, că tovarăşa e născută în lagăr, din părinţi deportaţi. Un adevăr, dar unul care a durut atât de tare încât, am aflat după 7 aprilie 2009, s-a ordonat compromiterea mea, găsirea unor motive pentru a-mi fi ridicată calitatea de corespondent acreditat. N-au reuşit. Cât despre prezent, ar fi multe de spus. Mulţi mă consideră încă venetic. Îi tratez aşa cum sunt, ei îşi bat joc de propria istorie, de neamul din care fac parte. Din păcate, sunt mulţi din aceştia şi în actuala guvernare. În Basarabia, nu eu sunt venetic, în Basarabia, eu sunt acasă, sunt în ţara mea.

„Voi pleca de la Chişinău atunci când Republica Moldova va reveni acasă, în familia europeană”, ai declarat într-un interviu, chiar veți părăsi Chișinăul atunci când se va întâmpla asta?

Să o luăm pas cu pas. Să aşteptăm finalul poveştii cu integrarea europeană. S-ar putea ca integrarea asta să se producă, dar cu totul altfel decât îşi imagina cineva acum un an sau doi.

Credeți că R. Moldova, în viitorul apropiat, va adera la UE? Va fi intrarea în UE, totodată și reunificarea cu România?

Mărturisesc că sunt un susţinător al preşedintelui Băsescu, încă de când era primar de Bucureşti. Dar sunt în total dezacord cu sintagma „două state româneşti”. Pentru mine există o singură Românie, din care fac parte şi gurile Dunării, şi Bucovina, şi Basarabia. Chiar dacă nu sunt de acord cu Excelenţa Sa, nu pot fi supărat pe un român care a declarat tranşant că Marea Neagră nu e lac rusesc. Şi de aici, de fapt i s-au tras toate necazurile anilor din urmă.

Se observă o evoluție a spiritului românesc din Basarabia?

Cred că toată lumea a observat asta, mai ales acum, în 2012, când „Platforma Acţiunea Civică 2012″ a marcat 200 de ani de ocupaţie rusească a Basarabiei. Spiritul românesc a înviat, acesta a marcat scena politică a acestui an şi cu siguranţă, va înflori în viitorii ani. În aprilie 2009 tinerii basarabeni au vrut să dea cu Voronin de pământ şi au reuşit. Acum, tinerii basarabeni vor să trăiască într-un spirit românesc nealterat de manipulări ordinare sau de politicieni compromişi. Şi vor reuşi.

Ce-ar trebui să învețe jurnaliștii din Moldova, care sunt lacunele activității lor?

Ar trebui să înveţe ce este un jurnalist, ar trebui să renunţe la calchierile din rusă şi să aibă mai mult curaj în faţa minciunilor spuse de politicieni, indiferent de ideologia pe care aceştia şi-o declară la un moment sau altul.

Ați colaborat cu mai multe televiziuni din Moldova: JurnalTV, NIT, EuroTV, ce va adus acolo și ce va făcut să plecați din fiecare dintre aceste redacții?

Aici ar fi multe de spus. În toate cazurile am fost rugat să dau o mână de ajutor tinerilor jurnalişti. E greu să faci performanţă cu tineri care învaţă de la profesori care n-au scris niciodată un reportaj, în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, sunt şi câteva excepţii notabile, mă gândesc aici, de exemplu, la Nicolae Negru sau la Val Butnaru, sau la Vasile Botnaru. Dar este prea puţin pentru miile de cursanţi la jurnalism. De la NIT am plecat imediat după ce postul a încăput total pe mâna comuniştilor. După ce directoarea de ştiri a fost şi ea dată afară şi frâiele editoriale au fost preluate de un actual deputat PCRM care, vă asigur, ar fi făcut carieră dacă s-ar fi născut în vremurile lui Stalin. De altfel, mandatul de deputat este plata pentru slugărnicia de atunci. De la Euro TV am plecat … rugat să plec. Postul, patronat de Iurie Roşca, îşi schimbase orientarea editorială mult spre roşul comunist şi prezenţa mea nu mai era de dorit acolo.

Adevărul despre 7 aprilie, va fi descoperit vreo dată? Ce credeți despre faptul că până în prezent nu se știe nimic?

Toată lumea cunoaşte adevărul despre 7 aprilie. Nimeni nu vrea să-l spună. Vă mărturisesc că de multe ori am impresia că Valeriu Boboc a murit degeaba.

Credeți că o dată cu schimbarea conducerii, în țară s-au schimbat multe lucruri sau sunt doar  „alte măști aceeași piesă, alte guri, aceeași gamă”?

Cu excepţia unei anumite libertăţi, unor drepturi democratice prost înţelese şi ca atare rău aplicate, mare lucru nu s-a schimbat. N-am susţinut, de la bun început, formarea unei Alianţe care să îl includă pe Marian Lupu şi s-a dovedit că am avut dreptate. Surprize vor mai fi.

Soție dvs. este din Chișinău. Cum ați cunoscut-o?

Am cunoscut-o la ziua de naştere a unui prieten. Stătea de cealaltă parte a mesei. M-au cucerit ochii ei. La primul dans i-am spus că va fi soţia mea. A râs. Am cucerit-o în două luni şi ne-am căsătorit după doi ani. Am întârziat din motive obiective.

Cât de des călătoriți cu familia în România?

Aş spune foarte des, în anumite perioade chiar lunar. Merg la Iaşi, să fac piaţa. E mai ieftin decât la Chişinău. De la carne la pastă de dinţi, e mai ieftin și cu siguranţă, mai calitativ. Când şi basarabenii vor înţelege asta, multe se vor schimba.

Atunci când copiii voștri vor crește mari ați vrea să trăiască în Basarabia sau peste Prut?

Aş fi bucuros ca cei doi băieţi ai mei, şi fata, dacă va fi să fie, să înveţe la Liceul „Dante Aligheri” din Chişinău. Cei doi copii ai soţiei, din prima ei căsătorie, au învăţat acolo şi am toată stima pentru corpul profesoral. Până atunci mai sunt ani buni şi multe ar putea să se schimbe, în bine sau în rău.

În editorialele dvs. scrieți că iubiți Republica Moldova. Ce vă face să rămâneți aici?

Eu iubesc basarabenii şi pământul acesta bătut de soartă. Rămân aici pentru basarabeni şi pentru aceste pământuri care merită, cu prisosinţă, o lume mai bună şi un trai mai bun.

Distribuie articolul: