Primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, spune că nu vrea să discute public despre viața sa personală, dar menționează că „nu există nicio iubită” în prezent. Edilul a venit cu această precizare după mai multe zvonuri că i-ar fi cumpărat iubitei sale un automobil de lux.

„Iată postarea primarului:

Precizări:

1. Viața personală ține de fiecare în parte și nu am de gând să discut public despre aceasta, așa cum a cam fost în trecut. Cu atât mai mult, cu cât viața personală a fost suficient de expusă în toți anii și în special în ultimii. Tot ce pot spune este că nu există nici o iubită. Alte comentarii probabil nu-și mai au rostul.

2. Cu privire la automobile: până a fi primar, adică până în anul 2007 am avut vreo 10 mașini, începand cu anii ’00: un Fiat, un WV, două Opel-uri, trei Nissan-uri, două BMW-uri, un microbuz Mercedes Sprinter etc. Bine, nu au fost toate odată: la început câte una, apoi mai multe și pe la piață am stat cu unele din ele etc.

Două dintre aceste mașini le am și până în prezent, doar că au peste 20 de ani. Prin urmare, la capitolul mașină încă de atunci aș fi putut și aș putea și acum oricând să-mi iau practic orice mașină, inclusiv de tipul celei menționate. Și dacă nu ar fi suficiente economiile, atunci prin renunțarea la una din proprietăți, de exemplu etc. Deocamdată însă, nu a fost cazul.

Un sfârșit de săptămână reușit tuturor.”„

Precizari:
1. Viata personala tine de fiecare in parte si nu am de gand sa discut public despre aceasta asa cum a cam…

Posted by Dorin Chirtoacă on 25 Martie 2017

Foto: Facebook.com

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: