Arta este pentru mulți un cuvânt simplu, care deja are asociații cu ceva din fiecare domeniu pe care îl reprezintă. Doar cei care o practică și o studiază profund – o pot înțelege cu adevărat. Este, însă domeniul care e foarte prezent în viața noastră, nu doar în domenii unde ne-am obișnuit să vedem artiști, muzicieni, pictori, dansatori și alți reprezentanți ai artei. Iată în ce domenii ale vieții în care nici nu te așteptai, apare arta.

Arta de pe Ambalaje

Un produs poate și bun, dar fără ambalaj e zero. Nu putem cumpăra un produs bun fără un ambalaj bun, iar aici un rol important îl joacă arta. Cumpărăm cu ochii, iar alegerea culorilor, a desenelor, a graficii și a desenelor potrivite este î întreagă artă care convinge, trezește gustul, dorința de a avea sau gusta un produs, interesul. Atrage privirea și, trebuie să recunoaștem, aceasta este menirea artei – să aducă omenirii frumusețea.

Arta designului – Aeroporturi

Dacă vorbim de design, atunci este probabil cel mai larg domeniu unde arta poate să se desăvârșească. Pentru că tot ce ne înconjoară este artă și are nevoie de pictură, sculptură sau design. Cu ajutorul tehnologiilor noi, designerii de artă modernă se întrec în creații tot mai deosebite, mai mari și mai inedite. Multe lucrări de artă au la baza lor inovații, în general în proiecte care au responsabilitatea socială. Scopul lor este de a atrage atenția asupra unor probleme actuale ale populației.

Arta în patiserie

Este probabil domeniul cel mai plăcut în care ne bucurăm cu adevărat că a pătruns arta. Ori, în zilele noastre, sunt create fel de fel de dulciuri și figurine comestibile, unele nici nu ne dăm seama că sunt de fapt torturi imense sau sunt chiar bune de mâncat. Creativitatea bucătarilor întrece limitele, mai cu seamă când e vorba de fructe și legume, unde cuțitul în face pe bucătar sculptor, iar instrumentele patiserului – un adevărat designer de prăjituri.

Arta stradală

În 2012, pictori spanioli și designeri din echipa Luzinterruptus au plasat în cunoscuta Piață a Federației în Melbourne (Canada) aproape 10 000 de cărți iluminate. Aceasta acțiune a fost făcută pentru Festivalul Luminii, scopul fiind să promoveze tot mai mult cititul, iar astfel localnicii au găsit o metodă foarte bună pentru a atrage cetățenii orașului la lectură.

 

Pentru designerul și arhitectul Daan Roosegaarde, orice proiect de stradă este o operă de artă. El a făcut o inovație proprie – vopseaua pe bază de fosfor pentru străzi, stâlpi, clădiri, poduri, ca să facă o bandă pentru biciclete în Eidnhoven (acolo au trăit Van Gogh din anul 1882 până 1885).

„Drumul starurilor”, așa cum a fost denumită una dintre creațiile lui, amintește de una din cele mai cunoscute lucrări ale pictorului. Mii de pietre creează acest drumuleţ de circa 600 de metri lungime. Ziua, acesta se încarcă de la energia soarelui, care noaptea contribuie la iluminarea drumului – astfel acesta definește arta designerului care folosește metode deosebite de conservare a energiei electrice.

Dar voi ce domenii ale vieții unde este prezentă arta cunoașteți? Care este preferatul vostru?

Selecție: Anatolii Zalevschii, stagiar

Distribuie articolul: