Pe Doinița Crețu o cunoașteți datorită proiectului „Digi Kidz”, câștigat și implementat împreună cu fratele ei, Veaceslav. După ce a numărat succesele lui, Doinița s-a avântat într-o experiență inedită - jumătate de an de studii în Lituania, la Vilnius. Cum au schimbat-o cele șase luni de Europa și cu ce vine acum acasă, ne-a dezvăluit chiar ea.

Doinița, spune-ne cum ai ajuns să aplici la un program internațional de burse și ce a însemnat el mai exact?

doinita cretuFiind studentă a Facultății de Inginerie Economică și Business, în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, am avut posibilitatea de a beneficia de bursa de studiu care a fost oferită de către programul Erasmus+ prin intermediul Departamentului de Relații Internaționale al UTM. Despre oportunitatea de a studia un semestru în Lituania, la SMK University of Applied Social Sciences, facultatea International Business, au fost bine informați toți studenții facultății, iar administrația a încurajat aplicarea a cât mai mulți tineri. Eram sigură că îmi doresc un avânt profesional și am aplicat încrezătoare că voi trece. A fost o continuare, dar și o adevărată provocare, pentru că mă impulsiona spre o viață nouă, spre alte circumstanțe, mediu academic și cultură, fiind conștientă de faptul că trebuia să renunț la viața pe care o aveam acasă.

Vezi și: Veaceslav Crețu, inițiatorul proiectului „DigiKidz”: „Nu trebuie să așteptăm multe de la guvernare, universitate sau familie”

Care au fost primele impresii, odată ajunsă în Lituania?

Am ajuns cu o săptămână înainte de începerea noului an de studiu, timp în care am putut să descopăr orașul și să mă adaptez cu infrastructura. Am fost plăcut surprinsă de modul de viață local și gradul de modernizare a tuturor utilităților, de liniștea și curățenia din jur. Orașul m-a cucerit cu verdeața sa, cât și frumusețea combinării arhitecturii vechi cu cea contemporană. Începea cea mai frumoasă parte a vieții de student, pe care puteam doar să mi-o imaginez.

doinita cretu

Ce crezi că trebuie să învățăm/preluăm de la poporul lituanian?

Lituanienii au un specific frumos al culturii, tradiții deosebite, bucătărie specifică și se promovează cu splendoare printre națiunile europene. Am identificat o mulțime de domenii în care țara noastră, sau pentru început – capitala, ar putea prelua bune practici și implementa cu succes. Vilnius e practic la fel de mare ca și Chișinăul. O caracteristică bine evidențiată pe care o putem învăța cu ușurință de la poporul lituanian este simplitatea și flexibilitatea oamenilor, acel „open mind” de care dau dovadă, trăsătură ce lipsește multor moldoveni.

doinita cr

Cum a fost această jumătate de an, colegii, disciplinele, metodele de învățământ?

Caracterul dinamic și imprevizibil al acestei perioade îl marchez drept unic și nu aș putea să-l înlocuiesc absolut cu nimic. Experiența pe care o trăiam zi cu zi m-a făcut să fiu pregătită pentru orice schimbare. Argumentez acest fapt prin interacțiunea cu colegi ce vin din diverse culturi, cum ar fi cei din Taiwan, Italia, Nigeria, Turcia, Germania, Uzbekistan etc, prin intermediul cărora am perceput impactul globalizării și dimensiunea internațională a vieții la care ne expunem. Disciplinele și profesorii au fost punctul cheie care au marcat acest semestru. Obiectele de studiu m-au făcut să gândesc și să înțeleg domeniul economic la nivel global. Informația intensă de la ore se completa cu posibilitățile tehnice ale sălilor universității,  deci interactivitate maximă.

doinita cre cu profUn element distinct -l a SMK orele au fost predate de profesori din Taiwan și Marea Britanie, care au fost invitați de către administrație pentru a face schimb de experiență pentru o săptămână. Pe lângă comoditățile și oportunitățile pe care le oferea universitatea, profesorii solicitau responsabilitate maximă. Cu atâția colegi internaționali, eram conștientă că trebuie să fiu competitivă și destul de ambițioasă pentru a concura cu ei, iar acest fapt mi-a adus doar beneficii, motivându-mă să învăț și să citesc cât mai mult. Precizez că toată materia era predată în limba engleză. Nu am simțit nici pentru o clipă că s-ar face vreo diferență între studenții lituanieni și cei internaționali.

Am finalizat programul Erasmus la un nivel superior de performanță, fiind apreciată la examene cu 10. Procesul de studiu era bine armonizat și coordonat cu activitățile extra-curriculare și călătoriile planificate de către administrație, dar și cu activitățile studențești pe care le organizam singuri: serile tematice „Euro-Dinner” sau ieșirile în oraș.

Cum se va întâmpla adaptarea ta după revenirea la sistemul moldovenesc de studii?

doinita cu profRevin acasă cu amintiri unice și un pas considerabil în viitorul meu profesional. Adaptarea la sistemul național de studii la sigur nu va dura mult, fiind la câteva luni distanță de a-mi obține diploma de licență. Nu mă detașez nici pe un minut de la obiectivele mele profesionale, iar recunoașterea succeselor pe care le-am obținut fiind student european sper că va fi asigurată.

Citește și: DigiKidz a devenit realitate! Mai mulți tineri din Ialoveni învață tehnologiile digitale la o școală de vară (Foto)

Care vor fi cele mai importante lucruri pe care le vei pune în practică imediat ce vii acasă?

Un lucru esențial pe care l-aș putea imediat pune în practică este motivarea tinerilor de a beneficia de astfel de programe de schimb, de a fi mereu în căutarea de noi oportunități de dezvoltare, pentru că investiția în sine este una sigură și productivă. În era digitalizării și ritmului galopant de dezvoltare, e necesar să ne punem scopuri spre care să tindem tot mai sus, doar astfel vom putea fi competitivi și cataliza progresul.

Ce planuri ai tu pe viitor și cum vezi ascensiunea ta profesională de mai departe?

Voi continua să investesc în mine. Urmează să încep studiile de masterat, să fiu gata pentru noi înălțimi ca să obțin o carieră de succes. Dar și aceasta nu este o limită! Viața pe care o trăim este destul de dinamică iar prioritățile se schimbă pe măsură ce ieșim din zona de confort și suntem gata de a primi noi provocări.

Doinița, își dorim mult succes!!!