Medicul Mihai Stratulat a fost, totuși, înregistrat în cursa electorală. Acesta va fi candidatul democraților în circumscripția nr. 26, care cuprinde mai multe adrese din sectoarele Buiucani și Centru din Chișinău. „Asta înseamnă să ai încredere în propriile forțe și în vocea oamenilor care te susțin”, scrie AGORA, cu referire la o postare scrisă de Stratulat pe Facebook.

„Promit să am comportament electoral dictat de bunul simț și de educația pe care o am. Să nu așteptați de la mine prea mult discurs politic pentru că eu politician abia încep să devin. Vă voi vorbi despre planurile mele pentru medicină națională și despre ideile pe care le am pentru cele două sectoare care mă vor vota. Voi continua lupta pentru sănătatea micilor pacienți, precum am făcut-o și înainte! Și pe final, un apel către susținători (și nu doar): îmbrăcați-vă bine, beți ceai mult cu lămâie și nu cădeți pradă gerului de afară pentru că îi cred în stare pe cei de la CEC să mă sancționeze dacă vă voi da sfaturi medicale în această perioadă”, a mai scris democratul.

Mai mult, medicul a atașat la postare cântecul renumitei trupe Carla’s Dreams – „Ne bucurăm în ciuda lor”.

Pe 3 ianuarie, Consiliul electoral de circumscripție e refuzat să înregistreze în cursa electorală candidatura lui Mihai Stratulat, invocând nereguli privind semnăturile adunate în acest sens. Democratul Sergiu Sîrbu a numit „stranie” această decizie a autorităților electorale. Iar fostul liberal Valeriu Munteanu a spus că aceasta este o diversiune și că democrații și-ar fi „jertfit un soldățel”.

Deși a contestat refuzul de înregistrare la Comisia Electorală Centrală, decizia a fost menținută. Așa că Mihai Stratulat a colectat, din nou, semnături în susținerea candidaturii sale.