Dacă îţi doreşti să afli mai multe despre cum să-ţi găseşti liniştea şi armonia interioară chiar şi după astfel de momente grele sau după anumite stări emoţionale foarte puternice, sau după o nelinişte provocată de problemele copilaşilor tăi te aşteptăm, duminică, 25 februarie, 2018, la training-ul motivaţional: „Cum să ajungem la armonia și liniștea interioară?”

Înscrierile se fac AICI

Vedeți mai jos povestea tinerei Ana-Maria, în care își relatează istoria vieții sale, cum a trecut printr-un divorț și cum acesta a motivat-o.

„Când m-am căsătorit, nu m-am gândit nici pe o clipă, că într-o bună zi voi divorța. De fapt, cum nu cred că se gândește cineva, care decide să-și unească viața de persoana pe care o iubește și cu care vrea să-și petreacă tot restul vieții. Îți legi de el tot, îți schimbi și drum și nume.

L-am cunoscut pe băncile facultății. Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am apropiat treptat. A fost primul bărbat din viața mea și nu admiteam atunci că ar mai putea exista altcineva, de fapt nici nu mă gândeam la asta, deoarece îl iubeam. După 6 ani de relație, în care am reușit să trecem peste multe împreună, am decis să ne căsătorim. A fost spontan. Într-o seară în drum spre casă s-a oprit, a îngenuncheat și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. Fără inel, fără artificii și scenarii pregătite din timp. A fost emoționant deoarece nu mă așteptam. Evident că am răspuns, DA. Au început pregătirile pentru nuntă. Nu ne doream neapărat ceva fastuos, deoarece pentru noi acest eveniment era mai mult o banală oficializare a relației, doar o ștampilă în buletin și un act. Locuiam deja împreună și ne simțeam o familie. Da, ca orice femeie îmi doream să îmbrac rochia de mireasă. Pentru bărbați costumul de mire are mai puțină semnificație, e doar un costum. Nunta a fost modestă, tradiționala și cu puțini invitați. A trecut.

După nuntă am mai fost împreună doar un an. Nu știu, dacă oficializarea relației a schimbat ceva. Eram tot noi, locuiam în aceeași casă, dar parcă ceva dispăruse. Eu îl iubeam la fel de mult. Nu m-am întrebat niciodată, de ce. Pur și simplu îl iubeam. Cred că acesta și este prețul iubirii, să îl accepți pe om așa cum este, cu bune ți rele. Oamenii perfecți pot fi iubiți de oricine. Omul potrivit e ca o mănușă care îți vine perfect. E bună pentru tine, nu și pentru alții.

Parcă era alături, dar nu îl simțeam aproape și această distanță devenea din ce în ce mai mare. Ca o prăpastie peste care nu mai poți trece. Căldura disperarea, nu ne mai priveam la fel, nu mai discutam la fel. Era altul. Ne transformam în doi străini, care locuiesc sub același acoperiș. Nu încetasem să-l iubesc. Inițial nu înțelegeam ce se întâmplă. Erau întrebări fără răspunsuri, adresate mie. Când a început să vină târziu acasă sau să  lipsească nopțile, fără a putea spune unde a fost, l-am întrebat direct, dacă are pe altcineva. A negat. După ceva timp a zis că vrea să divorțăm pentru că nu mă mai iubește. Nici atunci nu a recunoscut că a apărut o altă femeie în viața lui. Pe moment am reacționat calm. Nu poți să ții lângă tine un om care nu te iubește. Nu realizam că acesta este sfârșitul lumii, o lume pe care ai construito în jurul unui om. Totul parcă se prăbușise și nu mai avea nici un sens. Nu știam cum să trăiesc mai departe fără el, nu mă vedeam altfel. Au fost 7 ani în care nu am fost eu, am fost doar noi. Atunci când am aflat că în viața lui există totuși altă femeie, am înțeles că nu mai există cale de întoarcere. Mă durea enorm. Am fost trădată, înșelată, dar continuam să îl iubesc la fel de mult. Am plâns mult, am suferit enorm. Nu mai vroiam să trăiesc și aveam tot felul de gânduri negre. Îmi era frică de mine. Parcă dispăruse tot. Mă simțeam ca pe o altă planetă, străină, imensă și grea. Căutam un fir de care să mă agăț, ca să nu mă prăbușesc definitiv.

Eu nu existam în afara acestei relații. Eram dependentă de ea și atunci când s-a rupt, eu parcă aș fi murit. Nu eram. Trebuia să mă caut să mă construiesc din nou. Nu știam cum. Nu am învățat asta la școală și nici părinții nu mi-au spus. Mă întrebam nu doar cum, dar și de ce? Unde am greșit? Ce nu am făcut corect? Atâtea întrebări și nici un răspuns. Am început să mă urăsc, pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ce fac, să mă desconsider. Nu am mers la un psiholog, deși poate ar fi trebuit. Prietenii nu prea știu cum să te ajute în aceste momente, dar e important să-ți fie alături. Mi-am schimbat prioritățile. M-am dedicat muncii. Rămâneam peste program, doar ca să nu am timp să stau singură și să mă cufund din nou în lupta din interiorul meu. Am încercat să fiu alături de cei care mă iubesc, care mă apreciază și asta pe undeva îmi dădea forțe. Gândul că cineva mă iubește, că părinții mei ar suferi enorm, dacă mi s-ar întâmpla ceva, nu mă lăsa să renunț. Erau însă momente, când aceste lucruri nu contau și atunci iarăși rămâneam eu cu mine și cu durerea mea. Durerea a trecut în doi ani, deși lasă sechele pe viață. Timp în care am învățat din nou să trăiesc. E ca și cum ai învăța să mergi după ce ai fost mai mult timp imobilizat la pat. Unora le este mai ușor, altora mai greu. Am început totul de la zero. M-am rupt de trecut. Să începi de la zero nu e groaznic. E groaznic să stai alături de un partener a cărui inimă nu mai bate pentru tine. Să cerșești dragostea lui și să te mulţumești cu puţinul pe care îl primești. Un sfârșit tragic e mai bun decât o tragedie fără sfârșit. Timpul, oamenii care te iubesc și Dumnezeu au reușit să umple foaia albă din viața mea. El, nu mai era acolo. Nu mai era loc pentru el. Am început să trăiesc, să glumesc și să le zâmbesc prietenilor. Nu a fost ușor, dar am reușit. Atâta timp cât trăim, misiunea noastră pe pământ continuă. Există ceva rezervat pentru fiecare dintre noi. Puterea de a învinge trecutul, care ne macină, de a trece peste durerea care ne distruge, este în fiecare dintre noi. Trebuie doar să ne privim altfel în oglindă. Să ne placă ceea ce vedem, să ne iubim și astfel ne vor iubi și alții. Suntem lumina care o răspândim în jur!”, povestește Ana-Maria.

Speakeri:

Eva Gudumac, academician, chirurg pediatru principal al R. Moldova

Adriana Ochişanu, interpretă

Lilia Maximenco, psiholog

Adriana Cazacu, dr. în filologie, conferențiar universitar, decanul Facultăţii de Litere, USM

Evenimentul este parte a campaniei „Puterea de a învinge” ce se va desfăşura pe parcursul unui an, iar o parte din banii adunaţi vor fi donaţi unei persoane aflate în uşoară depresie pentru a depăşi momentul cu şedinţe la psiholog şi şedinţe de dezvoltare a încrederii în sine și imaginii personale.

Organizator: Centrul de cursuri, carieră şi dezvoltare personală “Puterea Succesului” susţinut de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Pentru detalii: 068210006

Înscrierile se fac AICI

E-mail: putereasuccesului2017@gmail.com                       

 

Distribuie articolul: