Ieri, 08 iunie 2017, Platforma pentru Egalitate de Gen a organizat Dezbaterea Publică: Biserica și Egalitatea de Gen. Participanții evenimentului au fost membrii Platformei pentru Egalitate de Gen, organizații neguvernamentale, mass-media, parteneri de dezvoltare și clericii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate mai multe subiecte:  rolul femeii și bărbatului în societate și familie, viața publică și privată, îmbinarea vieții de familie cu cea profesională, parteneriatul din cadrul familiei, educația copiilor, violența domestică și implicarea  femeii în procesul decizional etc.

Preoţii Octavian Solomon şi Iulian Rață, prezenți la dezbatere, au menționat că Biserica Ortodoxă nu diminuează rolul femeii în societate, ci dimpotrivă promovează egalitatea între bărbați și femei. Ulterior,în cadrul dezbaterilor slujitorii Bisericii Ortodoxe au negat necesitatea cotei minime de 40 la sută de reprezentare a femeilor pe liste de partid, considerând că meritocrația este cea mai bună formă de nominalizare a persoanelor pe listele electorale.

„Noi nu trebuie să angajăm oamenii după criteriul de gen. Trebuie să-i angajăm după criteriul de profesionalism, nu să angajez pe cineva doar ca să am cota de 40 la sută pentru că altfel sunt penalizat.” a reiterat Părintele Iulian Rață.

Clericii Bisericii Ortodoxe susțin ideea implicării ambilor părinți în creșterea și educarea copiilor, dar au pus accent în discuții mai mult pe rolul și responsabilitățile femeii în cadrul familiei.

Discuții aprinse au fost și despre îmbinarea vieții de familie cu cea profesională, dar și despre rolul femeii în viața publică.

Unul din subiectele controversate care a iscat discuții aprinse a fost violența domestică și cauzele acestui fenomen.

În cadrul discuției au fost găsite și aspecte la care s-a ajuns la consens și care necesită a fi discutate în detaliu, cum ar fi combaterea publicității sexiste, în care femeia sau bărbatul apar în forme denigratoare. La fel clericii sunt îngrijorați de practica legislativă curentă prin care o familie din Moldova cu mari dificultăți poate înfia copii.

Acest eveniment a evidențiat necesitatea și importanța continuării acestui dialog, cu discuții pe mai multe subiecte importante ce țin de integrarea și asigurarea dimensiunii de gen în toate aspectele vieții publice și private.

Platforma pentru Egalitate de Gen apreciază prezența clericilor la eveniment și deschiderea Bisericii Ortodoxe de a continua discuțiile pe mai multe subiecte. Considerând că  Biserica este unul din actorii importanți în promovarea egalității de gen, diminuarea stereotipurilor din societate și combaterea tuturor formelor de violență în bază de gen.

Dezbaterea poate fi vizionată aici